Articol de GSP - Publicat miercuri, 02 martie 2022 15:35 / Actualizat miercuri, 02 martie 2022 16:13
Toni Petrea, antrenor celor de la FCSB, a declarat că se gândește să schimbe sistemul de joc al roș-albaștrilor.
- FC Argeș - FCSB se va juca joi, 3 martie, de la ora 21:00. Partida va fi live pe GSP.ro și în direct la TV pe DigiSport 1, TelekomSport 1 și Look Sport +.
Întrebat în conferința premergătoarea meciului cu FC Argeș dacă ia în calcul să folosească încă din startul meciului un sistem cu 3 fundași, în locul unei linii cu 4 apărători, Toni Petrea a dezvăluit că se gândește la această variantă.
Toni Petrea se gândește să schimbe sistemul la FCSB
„Mă gândesc. Ne-am gândit. Trebuie să decidem în funcție de jucători. E posibil. De ce nu?”, a declarat Toni Petrea.
Nu pot spune că doar un jucător e vinovat de o înfrângere. Toată lumea e vinovată când se pierde un meci. Când jucătorii au venit aici, la cel mai mare club din țară, trebuie să-și asume anumite lucuri, că sunt criticați sau lăudați. Eu nu vreau ca ei să aibă presiune prea mare. Vreau să se gândească doar la joc.
Nu am discutat cu nimeni în privința viitorului meu. Am contract până la finalul sezonului. Nu știu de ce se discută despre așa ceva după un singur meci. Faptul că se discută despre asta nu mă afectează. Nu vreau să mă gândesc la asta atât timp cât sunt aici
– Toni Petrea, antrenor FCSB
FCSB a schimbat aproape mereu tactica
În cele 6 partide jucate în 2022, FCSB a schimbat de 4 ori sistemul și a trecut la o apărare cu 3 fundași. Doar contra lui Dinamo (3-0) și cu Academica Clinceni (3-0) echipa roș-albastră a păstrat sistemul cu care a început partida.
FCSB, mereu KO la pauză
Roș-albaștrii au fost conduși după prima repriză în fiecare meci pe care l-au disputat pe teren propriu în 2022, adică de 4 ori la rând! Însă n-au pierdut niciodată până aseară, înregistrând două remize și o victorie.
VIDEO Toni Petrea: „Am văzut, în timpul jocurilor, o anumită automulțumire din partea lor”
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”