Articol de Ovidiu Minea - Publicat miercuri, 21 august 2024 14:14 / Actualizat miercuri, 21 august 2024 16:56
Marius Șumudică va bifa primul meci în noul mandat la Rapid vineri, în Copou, într-un meci cu Politehnica Iași.
Antrenorul moldovenilor, Tony Da Silva, l-a complimetat pe noul tehnician al giuleștenilor:
„Eu mă bucur că-l văd pe Marius Șumudică, un om care a avut o viață asemănătoare cu a mea, care are aceeași mentalitate cu a mea. A fost în Portugalia, a învățat limba portugheză, a respectat mult Portugalia și e respectat acolo. Eu încerc să fac aici ceea ce a făcut el în Portugalia. Îi doresc ce-i mai bun, dar nu vineri, când îmi doresc să câștig”.
Tony da Silva, conferință înainte de Poli Iași - Rapid
Tony a mai spus că „Rapidul e o echipă bună, cu jucători buni, în care s-au investit foarte mulți bani, care se gândește la titlu. Păcat pentru ei că nu sunt într-o formă bună, e mare presiune la ei. După ce au schimbat antrenorul va apărea un imbold psihic, toți jucătorii vor să arate lucruri bune noului antrenor. Noi trebuie să ne gândim însă la noi”.
Portughezul s-a arătat încrezător în echipa lui: „Nu avem buget mare, ci inimă și suflet mare. Când jucăm uniți, cu suflet, și noi suntem puternici. Trebuie să ne gândim să câștigăm fiecare minge, fiecare meci”.
Claudio Silva: „Va fi un meci greu, cu un adversar puternic, dar care nu e în formă. Nu contează că la ei s-a schimbat antrenorul, aceeași jucători joacă. Trebuie să fim puternici, pentru a lua trei puncte. Avem jucători foarte buni, putem obține rezultate bune. Nivelul Superligii este foarte ridicat, cu implicare fizică puternică”
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro