Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat miercuri, 09 mai 2018 09:08
FCSB e pe cale să piardă titlul al treilea sezon consecutiv şi fiindcă e un club unde nicio persoană importantă nu-şi respectă funcţia pe care o are, ci Gigi Becali e cel care decide totul.
FCSB a pierdut la Iaşi, a căzut pe locul 2, nu mai e la mâna propriilor rezultate în ultimele două etape şi e foarte aproape de a pierde, din nou, campionatul. La fel cum s-a întâmplat şi în precedentele două sezoane, ambele cu sistem de sezon regulat şi apoi play-off.
Ce nu funcţionează cum trebuie la un club care a cheltuit sume impresionante în toată această perioadă, care a cumpărat tot ce era mai bun pe piaţa internă, de a ajuns din nou la un mic pas să piardă titlul?
Prima şi cea mai solidă explicaţie ţine de faptul că la club nicio persoană nu are vreo putere şi nu pune în aplicare nicio decizie ce ar ţine direct de funcţia în care se află. Cauza? Patronul Gigi Becali, care practic intervine peste toată lumea, iar imixtiunea lui e totală. Chiar şi luările de poziţie în public, atunci când vorbeşte de subalterni, sunt de aşa natură încât îi persiflează şi le demolează puterea pe care s-ar presupune că ar trebui să o aibă. TREI EXEMPLE:
1. Patron e Vasi Geambazi ;)) De fapt, e tot Gigi
Prima mare păcăleală la FCSB e anunţul lui Becali: "Nu mai sunt eu la echipă, nu mai decid eu, nu mă mai întrebaţi pe mine.
Vasile Geambazi e patron, el conduce". Totul e o luare la mişto din partea lui Gigi în toate apariţiile publice: "Nu ştiu dacă îl ia Steaua pe Qaka, mi-a zis Vasi că îi place de el, că a făcut o ofertă bună. Să vedem ce va face Vasi de aici înainte".
2. "Să vedem ce decide Dică" ;)) De fapt, Gigi face echipa şi schimbările
O altă mare păcăleală, chiar şi mai mare decât cea cu "Geambazi patron", e cea că la FCSB antrenorul e antrenor.
"Să vedem ce decide Dică" e o afirmaţie a lui Becali, care e practic ironia supremă în privinţa atribuţiilor pe care Dică le are. El conduce antrenamentele, însă rolul său de A1 se încheie la poarta terenului de la baza din Berceni.
Primul "11" nici măcar nu e negociat de Becali, ci impus, iar de multe ori chiar dictat de Gigi antrenorului principal. De asemenea, schimbările din timpul partidelor sunt venite din lojă.
3. Manager e MM ;)) De fapt, MM e nimic în faţa lui Gigi
Teoretic, FCSB are şi un manager. Numele lui: Mihai Stoica. Practic, la fel ca şi în cazul lui Dică, rolul lui MM e pur decorativ. Se plânge celor de la echipă, dar şi apropiaţilor că "această echipă ar juca mult mai bine dacă am primi interdicţie vreo 2-3 perioade de transferări şi nu s-ar mai face atât de multe achiziţii", sugerând că jocul suferă din cauza instabilității lotului, supus capriciilor lui Gigi Becali de a vinde și a cumpăra jucători cu nemiluita.
Şi asta o spune managerul echipei!!! Cel care ar trebui să aibă în responsabilitate, în principal, zona de mercato, aşa cum stau lucrurile la cluburile importante de afară. MM, de fapt, nu are niciun cuvânt de spus în faţa lui Gigi Becali şi rolul său ca oficial se restrânge la postările de pe Facebook
Becali ar vrea să ţină şi discursul din vestiar :)
Gigi regretă că nu intervine chiar şi mai mult în viaţa echipei. "Dacă mă duceam eu, era altceva. Dacă eram antrenor, le spuneam jucătorilor: «Bă, care e obiectivul nostru? Nu ne hazardăm, trebuie să fim pe primul loc şi după etapa asta. Apoi așteptăm să vedem ce se întâmplă la Astra». Asta e logică și profesionalism, cum e la Dan Petrescu. El le zice jucătorilor că dacă pot să ia trei puncte, bine, dacă nu, e bun și un punct", a declarat Becali la Pro X.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”