FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

exclusiv Transfer „bombă” pentru CFR Cluj » Un titular pleacă la Udinese pe 2,5 milioane de euro!

CFR Cluj dă o lovitură financiară în perioada de transferuri, va încasa 2,5 milioane de euro pentru portarul Răzvan Sava (22 de ani)/ foto Ionuț Iordache (GSP)
CFR Cluj dă o lovitură financiară în perioada de transferuri, va încasa 2,5 milioane de euro pentru portarul Răzvan Sava (22 de ani)/ foto Ionuț Iordache (GSP)

Articol de - Publicat joi, 25 iulie 2024 18:00 / Actualizat joi, 25 iulie 2024 20:39

CFR Cluj dă o lovitură financiară în perioada de transferuri și va încasa 2,5 milioane de euro pentru portarul Răzvan Sava (22 de ani).

Conform surselor GSP, Răzvan Sava va pleca la Udinese, în Serie A. Clujenii vor primi 2,5 milioane de euro, dar suma poate crește, în funcție de mai multe bonusuri stipulate în contract, care vor depinde de performanțele portarului.

Cristi Balaj, președintele de la CFR Cluj, a anunțat că Sava ar urma să plece la Udinese în vara anului viitor. „Discuțiile sunt foarte avansate, dar ar rămâne la noi până în vara viitoare, să respecte regula U21, alături de Matei Ilie”, a declarat Balaj la Prima Sport 1.

Răzvan Sava pleacă de la CFR Cluj la Udinese

Nelu Varga, patronul de la CFR Cluj, declara zilele trecute că există oferte pentru Răzvan Sava. Una dintre ele s-a concretizat într-un transfer, cea de la Udinese. Din informațiile GSP, el ar urma să plece după meciul cu Neman, din preliminariile Conference League.

Portarul care a fost în lotul preliminar al naționalei pentru EURO 2024 va juca din nou în Italia, de unde a venit, dar de data aceasta în Serie A.

Răzvan a avut o creștere imensă în sezonul trecut, când a fost titular la echipa din Gruia. El îi luase locul lui Scuffet, portarul plecat anul trecut la Cagliari, tot în Serie A.

CFR Cluj pierde un nou jucător crucial

După ce l-a vândut pe Philip Otele la Al Wahda, pentru 3,5 milioane de euro, CFR Cluj mai pierde un om de bază din stagiunea trecută.

Sava a jucat în toate cele 40 de meciuri disputate de CFR Cluj în sezonul trecut din Superliga. Mai evoluase în 3 partide de Cupă și în 2 din preliminariile Conference League. A fost titular și în acest start de sezon, astfel că ardelenii vor căuta acum un alt portar.

Transfer „bombă” pentru CFR Cluj » Un titular pleacă la Udinese pe 2,5 milioane de euro!
Răzvan Sava

Momentan, Dan Petrescu îl are în lot pe Otto Hindrich, rezerva lui Sava, care a mai fost titular în trecut la CFR Cluj.

Nelu Varga a dat astfel o nouă lovitură financiară și ajunge la 6 milioane de euro încasate din două transferuri, ale lui Otele și Sava.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
OUT de la FCSB! Gigi Becali a făcut anunțul: „I-am dat hârtie să plece liber” » Cine ar fi intrat pe fir
Superliga
OUT de la FCSB! Gigi Becali a făcut anunțul: „I-am dat hârtie să plece liber” » Cine ar fi intrat pe fir
Inovațiile lui Mircea Lucescu în meciul Kosovo - România » Ce mutări-cheie au împins limitele „tricolorilor”
Nationala
Inovațiile lui Mircea Lucescu în meciul Kosovo - România » Ce mutări-cheie au împins limitele „tricolorilor”
Secretele alimentare ale fotbaliștilor dezvăluite de nutriționistul vedetelor din Liga 1 + Motivul pentru care oamenilor obișnuiți le este greu să slăbească
Special
Secretele alimentare ale fotbaliștilor dezvăluite de nutriționistul vedetelor din Liga 1 + Motivul pentru care oamenilor obișnuiți le este greu să slăbească

„Domnule Ion Țiriac, ați primit pensia recalculată?” » Răspunsul miliardarului pentru GSP: „Mi-e rușine să spun! Scuzați-mă...”

Simona Halep și proaspăta soție a lui Ianis au atras toate privirile la evenimentul de la Academia lui Hagi


Comentarii (15)
johny2003
johny2003  •  25 Iulie 2024, 22:20

Transferul "bomba" e pentru Udinese, ***! Nu ptr ***....Ca acolo se transfera, nu vine la ***....

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

WillForever
WillForever  •  25 Iulie 2024, 21:49
Postat de VanBasten2000 pe 25 Iulie 2024, 18:22

Varga vinde in Serie A, Gigi in Qatar Stars League.

pai uite ca nu vinde,sava este la cfr cel putin pana in vara viitoare. ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

securinamo89
securinamo89  •  25 Iulie 2024, 21:47

Din pacate pentru Nelutu e fake news.

Vezi toate comentariile (15)
Comentează