Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat joi, 28 iulie 2022 07:27 / Actualizat joi, 28 iulie 2022 07:40
Gigi Becali a anunțat că îl vrea pe Dan Nistor, mijlocașul-veteran pe care Balint l-a exclus din lotul Craiovei. Dan a refuzat să rezilieze contractul cu Universitatea și transferul lui la FCSB mai poate fi realizat doar în funcție de decizia patronului oltenilor, Mihai Rotaru.
Becali a pomenit într-o conferință de presă despre interesul de a-l achiziționa pe Dan Nistor, de la Universitatea Craiova, ceea ce constituie o eroare de strategie a patronului de la FCSB. De ce anunțul lui încurcă lucrurile?
Dan Nistor putea fi liber, dar nu a vrut
După ce Laszlo Balint l-a scos din lot pe Nistor, clubul i-a propus jucătorului să rezilieze contractul. Dan a refuzat să renunțe la salariul de 14.000 de euro lunar pe care-l are în Bănie, îngrijorat fiind că la 34 de ani i-ar fi fost greu să-și mai găsească o echipă dispusă să-i achite la fel de mulți bani.
Contractul îl mai ține legat de Universitatea până în vara anului următor.
FCSB l-ar lua doar liber, gratuit, un statut pe care mijlocașul îl mai poate avea acum doar dacă Mihai Rotaru, patronul oltenilor, acceptă să-l elibereze pe Nistor pentru o rivală din campionat. Rotaru și Becali au mai schimbat jucători între ei, doar că relația de afaceri s-a mai înrăutățit recent.
Îl blochează Rotaru pe Nistor?
Gigi tocmai s-a lăudat că l-a înșelat pe omologul lui de la Craiova: „Eu l-am luat pe Mamut doar fiindcă am vrut să-l păcălesc pe Rotaru. Voiam să i-l dau pe Vînă ca să scap de salariul lui și așa am acceptat schimbul cu Mamut și cu Burlacu”.
Mihai are acum ocazia să-l încurce pe Becali blocându-l pe Nistor, numai că o astfel de hotărâre l-ar costa 168.000 de euro, salariul total pe care trebuie să i-l achite fotbalistului de-a lungul acestui sezon. Ionuț Vînă, un jucător implicat în acel schimb, a fost și el scos din lot și nu mai e dorit în Bănie.
86 de meciuria jucat Nistor pentru Universitatea în campionat și a marcat zece goluri
Tratative între rude pentru Dan Nistor
FCSB l-a mai dorit pe Nistor și când mijlocașul evolua pentru Dinamo. Gigi a transmis atunci o ofertă excelentă, de 800.000 de euro, o sumă pe care Ionuț Negoiță a refuzat-o de teamă că vânzarea lui Dan i-ar enerva pe suporteri.
Chinuiți de probleme economice, „câinii” i l-au vândut pe urmă Craiovei cu numai 260.000 de euro. Roș-albii erau presați să achite niște datorii ca să obțină licența pentru Liga 1 și au avut nevoie urgentă de bani, iar Universitatea a profitat ca să-l ia pe Nistor la un preț de dumping.
Becali a povestit ieri și că l-a delegat pe Pintilii să negocieze cu Dan. Secundul de la FCSB îi este naș mijlocașului de la CSU. Ei doi au fost colegi la Pandurii Târgu Jiu. Oricât de convingător ar fi Pintilii în discuțiile cu Nistor, transferul depinde tot de Mihai Rotaru.
7 selecțiia adunat Nistor în echipa națională, pentru care nu a marcat niciun gol. Cariera lui a fost una surprinzătoare, a jucat fotbal doar ca amator până la 20 de ani, când Benone Lazăr, patronul de la Internațional Curtea de Argeș, l-a remarcat și l-a luat în echipa lui, aflată atunci în liga a doua
Altă opțiune pentru Dan Nistor: Mioveni
Dacă Rotaru nu-l lasă la FCSB, dar el tot vrea să plece de la Craiova ca să joace, Nistor poate merge la Mioveni. Echipa pe care o conduce Pelici a început foarte slab sezonul, a pierdut cu 0-3 în prima etapă, cu nou-promovata Hermannstadt, și apoi a luat bătaie și de la Farul, 0-2.
Lotul argeșenilor e unul subțire și necesită întăriri. Miovenii nu i-ar putea plăti lui Nistor 14.000 de euro lunar, cât încasează el la Craiova, însă ei i-ar putea oferi jucătorului un contract pe un termen mai lung.
Chiar dacă a refuzat să rezilieze contractul cu Craiova, lui Nistor i-ar fi greu să rămână pe margine de-a lungul întregului sezon. Ar însemna sfârșitul carierei lui, fiindcă în vara anului viitor ar avea 35 de ani și un an de pauză. La Universitatea nu mai poate fi nici măcar rezervă, cel puțin câtă vreme Balint conduce echipa.