FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV La 11 ani de la o fotografie inedită, rememorează duelul cu Messi din superamicalul Dinamo - Barcelona: „Este aproape complet!”

Articol de - Publicat marti, 31 octombrie 2023 12:57 / Actualizat marti, 31 octombrie 2023 13:42

George Țucudean a rememorat momentul când s-a duelat cu Leo Messi pe teren, în amicalul de gală dintre Dinamo și Barcelona, explicând ce a sesizat la jocul fotbalistului cu 8 trofee Balonul de Aur în vitrină

Lionel Messi este din nou în prim-planul planetei. Argentinianul de 36 de ani a intrat în posesia celui de-al 8-lea Balon de Aur, continuând să-și adauge un nou trofeu la vitrina impresionantă.

Messi i-a plătit-o în direct, imediat după ce a primit Balonul de Aur: „Acum schimbi subiectul? Ești un fiu de c***ă”
BALONUL DE AUR
Messi i-a plătit-o în direct, imediat după ce a primit Balonul de Aur: „Acum schimbi subiectul? Ești un fiu de c***ă”

Legendarul fotbalist are 43 de trofee cu echipele de club (Barcelona, PSG și Inter Miami) și cu selecționatele țării. Individual, a cucerit 65 de trofee!

Messi a dat gol și lui Dinamo, în fața a 35.000 de spectatori, la București

Messi s-a duelat cu mulți jucători în cariera sa prodigioasă, de fapt, ei s-au luptat cu el fie și pentru a-i lua mingea sau chiar pentru a prinde un cadru alături de Leo! La nivelul echipelor de club, Messi s-a duelat cu o singură formație din România, într-un amical de lux, cu Dinamo București, în august 2012, când Barcelona a jucat în Capitală împotriva „câinilor", scor 2-0.

Atunci, Messi și Affelay au marcat golurile victoriei catalanilor în fața a aproximativ 35.000 de spectatori. Sud-americanul a jucat atunci 77 de minute.

99de lei a fost cel mai ieftin bilet la amicalul de lux dintre Dinamo și Barcelona

Țucudean despre Messi: „Încerci și faci lucrurile din instinct”

Cel mai activ dinamovist în acel meci de gală a fost George Țucudean. La doar 21 de ani, arădeanul își începea ascensiunea atunci, contribuise la câștigarea Cupei României pentru „câini" și a fost MVP-ul Supercupei României, cucerită de Dinamo contra celor de la CFR Cluj.

A rămas memorabilă și fotografia în care românul a fost surprins într-un duel aprig cu Leo Messi. Acum, peste ani, Țucudean, aflat în vacanță cu familia exact la Paris, locația unde s-a decernat Balonul de Aur, a rememorat acele momente din vara 2012.

„S-a nimerit acel contact cu Messi, fiindcă jucam, totuși, în zone diferite. Probabil, am coborât eu mai mult... Este un fotbalist imprevizibil, aceasta este prima impresie, nici nu știi cum să te aperi. Faci lucrurile din instinct, încerci să-l blochezi. Încerci!

Sunt atâția mari fundași care nu-l pot bloca, tu doar încerci. Nu stai să-l admiri pe teren, totuși, fiindcă ești atent la joc, de aceea nu pot să vă zic că am căzut în admirație. Din afară, vezi mai bine cât de mare este, scanează, este inteligent, știe să se demarce între linii, este diferit de toți fotbaliștii pe care i-am întâlnit. Are o viteză de reacție unică. Poți încerca să-l ții om la om.

Este aproape complet! Nu are forță și detentă, cum au alți fotbaliști, dar compensează magistral prin celelalte calități", a povestit Țucudean pentru GSP.ro.

Țucudean nu a dorit niciun tricou la meciul cu Barcelona: „Dacă vreau, îmi iau de la magazin”

Chiar dacă era foarte tânăr, în vogă, Țucudean nu a dorit să facă schimb de tricouri nici cu Messi, nici cu vreun alt superstar al catalanilor!

„Tricoul lui Messi nu mai știu cine l-a luat, dacă l-a luat cineva de la Dinamo. Culmea este că am și eu un tricoul al lui Leo, de la PSG, (n.r- râde), unde nu prea a fost apreciat", a mai declarat George.

„"N-am făcut schimb de tricouri cu nimeni, am ieșit de pe teren mai devreme și n-am dorit. Pot să-mi iau un tricou de la magazin, dacă e", a reacționat Țucudean în urmă cu 11 ani, după meciul cu Barcelona.

Păcat că n-am marcat și eu, sau cineva de la Dinamo, în acest amical. Dinamo a făcut un meci bun, păcat că a luat și golul doi. Pique a fost ca orice fundaș. Barcelona este extraordinară, ne așteptam la un meci greu. Sper că a fost un test bun pentru că Dinamo vrea să lupte la titlu.

-George Țucudean, în 2012, după amicalul cu Barcelona

Toate cele 8 Baloane de Aur sunt speciale. Dar mereu am zis că premiile importante sunt cele colective. Văd aici jucători de la City care au câștigat totul în sezonul trecut. E special să primești o astfel de recunoștință, dar premiile individuale sunt pe locul doi,

 - Lionel Messi

Citește și:

„Le-am furat pe toate” » Avalanșă de meme după ce Lionel Messi a primit Balonul de Aur 2023
BALONUL DE AUR
„Le-am furat pe toate” » Avalanșă de meme după ce Lionel Messi a primit Balonul de Aur 2023
Lionel Messi nu a uitat de Maradona la gala Balonului de Aur: „Îl împart cu tine” » Ce a spus despre Haaland, Mbappe și Barcelona
BALONUL DE AUR
Lionel Messi nu a uitat de Maradona la gala Balonului de Aur: „Îl împart cu tine” » Ce a spus despre Haaland, Mbappe și Barcelona
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează