Articol de Cosmin Prişcă - Publicat marti, 22 decembrie 2009 00:00
Sîrbul Zarko Markovici (22 de ani) ar putea ajunge la CFR în pauza de iarnă. Impresarul fundaşului de 2.04 metri recunoaşte negocierile cu "vişiniii"
CFR Cluj continuă să se aprovizioneze de la Mediaş. După transferul lui Bud, clujenii au deschis negocierile şi pentru fundaşul sîrb Zarko Markovici (22 de ani). Paszkany e gata să plătească 600.000 de euro pentru a-şi betona defensiva.
Zvonko Milojkovici, impresarul fundaşului, a recunoscut faptul că gruparea din Gruia e interesată de jucătorul pe care-l reprezintă. "Markovici este un jucător monitorizat de CFR Cluj. Sînt discuţii cu oficialii clujenilor despre acest jucător şi este posibil să ajungă la CFR. Şi pentru el ar fi un pas înainte în carieră. Însă depinde şi de CFR. Cred că Markovici e un jucător care se poate ridica la ambiţiile unui club ca CFR Cluj", a declarat Milojkovici. Clujenii trebuie să se grăbească fiindcă şi Steaua a intrat pe fir, Stoichiţă stabilind ca prioritară aducerea unui fundaş central în Ghencea.
Sub comanda lui Pajovici
Fundaşul Zoran Markovici, aflat în recuperare după accidentarea la metatarsienele piciorului stîng, a reuşit să-şi asigure serviciile celebrului preparator fizic Slobodan Pajovici. Acesta s-a ocupat de pregătirea naţionalei de baschet a Iugoslaviei, la ultimul titlu olimpic (1980), apoi a Serbiei, dublă campioană europeană ('85 şi '87), iar în fotbal, între altele, de Steaua Roşie şi de Partizan Belgrad. (Cosmin Prişcă - Mediaş)
Conceicao negociază cu Belenenses
Fostul antrenor al clujenilor, Toni Conceicao, ar putea prelua echipa clasată pe locul 14 în prima ligă portugheză, Belenenses. Portughezul are însă un concurent serios, Jaime Pacheco. Belenenses a cîştigat un singur meci în Liga Sagres, în 14 etape, şi a înregistrat 7 remize.
"În cazul în care e o ofertă bună pentru club, eu zic că sînt pregătit să ajung la o echipă mare. Dar încă nu ştiu nimic concret"
Zarko Markovici, fundaş Gaz Metan Mediaş
3 fundaşi centrali sînt în lotul CFR-ului: Cadu, Alcantara şi Cabrera