Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 12 iunie 2024 19:50 / Actualizat miercuri, 12 iunie 2024 20:53
Mamadou Thiam, 29 de ani, a semnat cu U Cluj, oficializând mutarea anunțată în ultimele zile de Gazeta Sporturilor. ♦ Fotbalistul a explicat de ce a ales din nou tricoul alb-negru, chiar dacă a fost dorit în două rânduri de FCSB ♦ Ardelenii continuă negocierile pentru aducerea unui alt atacant, Jovan Markovic (Universitatea Craiova), și a fundașului stânga Raul Opruț (Kortrijk)
U Cluj a mai dat o lovitură spectaculoasă în mercato estival! "Șepcile roșii" l-au convins și prezentat oficial pe Mamadou Thiam, 29 de ani, atacantul care vine „să scrie al doilea său capitol pe malul Someșului”. Gazeta Sporturilor a informat în ultimele zile despre negocieri, chiar azi dimineață anunțând iminenta tranzacție, care a fost oficializată în urmă cu puțin timp.
Vârful care a refuzat în două rânduri FCSB și pe Gigi Becali revine în Superligă în echipamentul alb-negrilor.
Sunt foarte fericit să mă întorc acasă. Abia aștept să mă reîntâlnesc cu suporterii și să port acel tricou din nou. Haide U!
- Mamadou Thiam, atacant U Cluj, imediat după semnarea actelor
„Șepcile roșii" au realizat deja șase transferuri până acum. Vor mai urma!
Mamadou Thiam, 29 de ani, jucătorul senegalez cu pașaport francez, este mutarea cu numărul 6 pentru echipa lui Ioan Ovidiu Sabău. Și un transfer important în lupta pentru play-off. U Cluj și-a depus candidatura pentru Top 6 în proximul sezon.
Până acum, alb-negrii au fost activi pe piața transferurilor. Au realizat șase mutări. I-au mai adus pe Dorin Codrea (26 de ani, mijlocaș central, Concordia Chiajna), Ovidiu Popescu (30 de ani, mijlocaș central, FCSB), Vadim Rață (31 de ani, mijlocaș central, FC Voluntari), Iulian Cristea (29 de ani, stoper, Rapid), Radu Boboc (25 de ani, fundaș dreapta, FC Voluntari) și pe Mamadou Thiam.
Thiam nu ar fi singurul atacant pe care U Cluj vrea să-l aducă. Pe lângă o extremă aflată pe lista alb-negrilor, ardelenii vor să transfere cel puțin două vârfuri până la startul sezonului. Și așteaptă un răspuns final și din partea Universității Craiova pentru transferul, fie și temporar, al lui Jovan Markovic, 23 de ani.
De asemenea, cum GSP.ro a mai informat, U Cluj îl mai dorește și pe Raul Opruț, sub contract cu Kortrijk, fotbalist ce-a fost împrumutat la Hermannstadt.
33de meciuri a bifat Thiam pentru U Cluj, marcând de 11 ori și având și un assist
Mamadou Thiam revine în Superliga după un sezon în fotbalul arab
Thiam a plecat vara trecută de la U Cluj. După ce a marcat în poarta celor de la FCSB, Gigi Becali l-a avut în vizor, însă mutarea nu s-a mai perfectat. Jucătorul avea o clauză de jumătate de milion de euro.
În schimb, Mamadou a plecat la Al-Arabi în Emiratele Arabe Unite. Nu a dat randamentul scontat acolo, a plecat după jumătate de an, răstimp în care a marcat de două ori în patru meciuri. Revenirea în România nu s-a putut realiza nici în ianuarie 2024. Thiam a semnat în liga secundă din Arabia Saudită, la Al-Jabalain, pentru care a punctat de două ori în 15 meciuri.
Varianta U Cluj ar fi de bun augur pentru Thiam, care a avut câteva experiențe interesante în carieră. A jucat în Anglia, la Barnsley, în Franța, la Clermont, Nancy și Dijon, dar și în Belgia, la Oostende.
650de mii de euro este cota lui Thiam conform transfermarkt