FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ

"U" Cluj vrea să dea lovitura în mercato de iarnă » Shopping la Roma

Articol de GSP - Publicat luni, 31 ianuarie 2011 00:00 / Actualizat luni, 31 ianuarie 2011 14:15

"Studenţii" vor să-l aducă împrumut pe fundaşul stînga Vitorino Antunes (23 de ani) de la gruparea romană

"U" Cluj nu renunţă la ideea de a mai transfera un fundaş stînga. Patronul Florian Walter încearcă să-l convingă pe fundaşul portughez de la AS Roma, Vitorino Antunes (23 ani), să accepte un împrumut pentru 6 luni la gruparea studenţească, cu opţiune de transfer definitiv în vară.

Cumpărat în 2008 de la Pacos de Fereira pentru 1,2 milioane de euro, Antunes a prins extrem de rar un post în defensiva Romei, fiind folosit în ultima perioadă ca o monedă de împrumut la Lecce (2009) şi Leixoes (2010). După retrogradarea echipei portugheze în vara trecută, Antunes s-a întors la Roma, dar nu a jucat nici un meci oficial pentru italieni, iar oficialii Universităţii vor să profite de conjunctură pentru a-l aduce la Cluj.

Antunes are şi o ofertă de împrumut de la Bari şi de la cîteva echipe din Portugalia. Tot de la AS Roma, "U" Cluj l-a cumpărat în vară pe Adrian Piţ, dar apoi a renunţat după şase luni la el, mijlocaşul ajungînd la Lankaran sub comanda lui Mircea Rednic.

3 prezenţe are Antunes la naţionala Portugaliei, ultimul meci jucat fiind pe 6 septembrie 2008, cu Malta

Soluţia de rezervă
Pentru a nu rămîne descoperiţi în cazul unui refuz al lusitanului, "U" Cluj l-a adus în probe pe argentinianul Luis Rodriguez (25 de ani), care a evoluat ultima oară pentru Şerif Tiraspol. Rodriguez a ajuns vineri noapte în cantonamentul studenţilor din Antalya şi a doua zi a fost folosit o oră de joc de Ionuţ Badea în amicalul pierdut cu Wienner Neustadt (1-2). Argentinianul a avut nerv şi intrări dure, dar a cedat fizic în repriza secundă din cauza oboselii. El va fi testat şi astăzi în amicalul cu Gyeongnam, care va începe la ora 15.00

Lemnaru cedat la Pandurii
Atacantul Vali Lemnaru a fost împrumutat ieri pentru şase luni la Pandurii Tg. Jiu, echipa gorjeană avînd şi opţiune asupra unui transfer definitiv în vară. Lemnaru a fost titular în 11 partide în tur, dar n-a reuşit decît două goluri, brazilianul Machado luîndu-i locul în formula de start. Ieri, Lemnaru a părăsit cantonamentul Universităţii din Antalya, alăturîndu-se trupei lui Petre Grigoraş, aflată şi ea în Turcia.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marele Shaquille O'Neal, implicat în controversa momentului în SUA » Totul a plecat de la o fotografie „scăpată” pe internet
Stiri extrasport
Marele Shaquille O'Neal, implicat în controversa momentului în SUA » Totul a plecat de la o fotografie „scăpată” pe internet
Patronul milionar care merge cu metroul în București: „Fac socoteala, ies mult mai ieftin!”
Superliga
Patronul milionar care merge cu metroul în București: „Fac socoteala, ies mult mai ieftin!”
Danezul care a venit să joace la Dinamo a rămas surprins de București: „Asta am făcut în prima zi” + Cum s-a trezit cu 50 de cenți în cont
Superliga
Danezul care a venit să joace la Dinamo a rămas surprins de București: „Asta am făcut în prima zi” + Cum s-a trezit cu 50 de cenți în cont

Campionul mondial și european, suspendat pentru că a făcut semnul crucii la Jocurile Olimpice de la Paris: „Dumnezeu mi-a dat totul! Nu voi schimba nimic”

Între timp, în România: bazin semiolimpic inaugurat într-un sat fără canalizare » „Mobilizez babele de prin jurul meu și ne ducem împreună”


Comentarii (1)
clnscp
clnscp  •  31 Ianuarie 2011, 14:38

in careva football manager stiu ca rupea tot (2008?). s'o fi jucat si walter...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează