Articol de Ionuţ Coman - Publicat vineri, 17 august 2018 18:09
Gheorghe Hagi a vorbit la conferința de presă de azi, printre altele, și despre înfrângerea de etapa trecută cu Dinamo, 0-1. "Regele" a vorbit despre aspectul care l-a mulțumit în ciuda înfrângerii din "Ștefan cel Mare".
"Am pierdut cu Dinamo, dar un singur aspect a fost negativ în privința jocului: că nu am marcat. În rest, uitați-vă pe INSTAT, pe toate datele, sunt bune spre foarte bune. Dacă Viitorul a ajuns să aibă 63 la sută posesie pe terenul lui Dinamo, pentru mine este un lucru extraordinar.
Am câștigat ceva important în acești 5 ani în prima ligă: respectul. A ajuns Dinamo să ne respecte atât de mult încât să ne predea inițiativa. Când joci cu echipe mari, dacă nu marchezi, nu ai nicio șansă să scoți un rezultat pozitiv. A venit și o greșeală, adversarul valoros a speculat pe contraatac. În rest, mergem pe linia noastră, ne respectăm blazonul și stilul ofensiv", a spus Hagi, la conferința de presă de azi.
Vezi și: