FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Ultima șansă, la Apel » Ieșirea din insolvență a CFR-ului a fost respinsă. Cazul se va judeca la instanța superioară

Clujenii au emoţii, urmând să afle luni dacă vor putea juca în cupele europene măcar din vara lui 2018
Clujenii au emoţii, urmând să afle luni dacă vor putea juca în cupele europene măcar din vara lui 2018

Articol de - Publicat vineri, 26 mai 2017 00:00

Un nou judecător sindic de la Tribunalul Cluj a respins ieșirea din insolvență a celor de la CFR, cazul lor urmând să se judece luni la instanța superioară.

CFR dansează, periculos, pe sârmă. Deși termenul inițial pentru ieșirea din insolvență, la completul judecătoarei sindic Voichița Grunea, era 26 mai, aceasta a intrat în concediu de odihnă, iar cazul e fost preluat de un alt magistrat.

Iar noul judecător a respins și el cererea de ieșire din insolvență a CFR-ului! Chiar dacă între timp au fost plătite, conform clujenilor, chiar creanțe și datorii care nu apăreau la masa credală, judecătorul a menținut decizia anterioară, pe baza aturității lucrului judecat.

Miza este enormă pentru clujeni. Dacă până la 31 mai nu are o decizie judecătorească de ieșire din insolvență, CFR nu va putea juca în cupele europene nici în sezonul 2018-2019.

Încă 300.000 de euro la datorii

Cum s-a ajuns aici? Pe lângă toate creanțele de la masa credală, în valoare de 5,5 milioane de euro, pe care CFR le achitase încă de la începutul lui martie, la Tribunal au apărut o serie de alte entități, jucători, cluburi, firme care solicitau plata unor datorii.

Chiar dacă nu figurau la masa credală, instanța a ținut cont de ele, astfel ajungându-se în această situație limită. Marian Băgăcean, noul acționar principal, a preferat să achite și aceste cereri, în valoare totală de 300.000 de euro, pentru a stinge orice litigiu.

"Și totuși, noul judecător nu a ținut cont de aceste lucruri, că nu mai există nicio problemă financiară. Probabil s-a bazat pe faptul că vom obține în timp util ieșirea din insolvență la Curtea de Apel, unde avem termen luni, pe 29 mai. Am fi în termen, să ne încadrăm până în 31 mai. Totul depinde acum de decizia Curții de Apel", spun aceleași surse.

Deac a semnat până în 2020!

Dat ca un posibil transfer la Steaua în cazul în care CFR nu va reuși să iasă din insolvență până la 31 mai, Ciprian Deac, 31 de ani, a semnat de curând un nou contract cu gruparea din Gruia, valabil până în 2020.

"Nu are nici un fel de clauză specială, de genul că poate pleca dacă CFR nu iese din insolvență", au precizat surse din tabăra clujenilor. Alți trei jucători, Peteleu, Omrani și Sârbu, și-au prelungit și ei contractele cu ardelenii.  

"Suntem un caz unic în Europa. Am achitat toate datoriile, inclusiv pentru cei care nu s-au înscris la masa credală, tocmai ca să nu mai fie niciun motiv de amânare, să ieșim din insolvență până pe 31 mai"
Marian Băgăcean, acționar princial CFR Cluj

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Cum arată numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta LIVE dintre Ciolacu, Georgescu, Lasconi și Simion
Stiri extrasport
Cum arată numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta LIVE dintre Ciolacu, Georgescu, Lasconi și Simion

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (9)
radoo93
radoo93  •  27 Mai 2017, 12:30
Postat de khal_37 pe 26 Mai 2017, 11:24

Dumnezeu face dreptate INTOTDEAUNA! Deac, te rugam sa semnezi cu cfr pe zece ani si sa nu vii la Steaua niciodata( si nu e vorba de struguri aici ci de lipsa de caracter si onoare)

Deac, nesemnand cu Steaua, tocmai asta arata: caracter si onoare.

tonyys
tonyys  •  26 Mai 2017, 12:06

intr—o tara normala o echipa insolventa n—ar avea drept de joc in prima liga.

1610711385807044
Misu Mihai  •  26 Mai 2017, 11:41
Postat de khal_37 pe 26 Mai 2017, 11:27

Tovarase eugen tocmai ca exista! Ai gresit platesti! Si nu numai banii datorati ci si pentru fapta in sine!

Domnule Khal ,tocmai ca tot ce s-a cerut in tabelul creditorilor s-a platit conform legii ! Despre ce lege vorbesti...s-au vorbiti numai manati de ura pe care o purtati in voi ?!

Vezi toate comentariile (9)
Comentează