Articol de GSP - Publicat sambata, 07 februarie 2009 00:00
CFR CLUJ - LITEX LOVECI, AZI, ORA 17:00, GSP TV
Amical cu Litex
Azi, de la ora 17:00, ardelenii au programat primul test de verificare din cantonamentul din Turcia. Adversariii elevilor lui Dusan Uhrin sînt bulgarii de la Litex Loveci, formaţie aflată pe locul trei în campionatul Bulgariei. Evoluţia clujenilor va putea fi urmărită în direct pe GSP TV, dar şi pe gsp.ro. CFR a obţinut pînă acum şase victorii din tot atîtea meciuri amicale.
U CRAIOVA
"Să fie mîndri oltenii!"
Convocat la naţională pentru amicalul cu Croaţia, programat pe 11 februarie, atacantul Florin Costea (23 de ani) speră să aibă o evoluţie bună. "Voi reprezenta Craiova la şi sper ca oltenii mei să fie mîndri de mine, mai ales după prestaţia pe care o voi avea în meciul cu Croaţia", a comentat fotbalistul. (Alexandru Răducanu)
GAZ METAN MEDIAŞ
Todea la Mediaş
Mijlocaşul Cristian Todea (30 de ani) a ajuns la un acord cu Gaz Metan Mediaş, semnînd ieri un contract valabil un an şi jumătate. Declarat liber de contractul cu UTA, Todea a fost dorit din vară de antrenorul Cristi Pustai. "E un jucător cu experienţă, care ne poate ajuta în retur", a declarat preşedintele Corin Cindrea. Todea va cîştiga se pare 60.000 de euro pe sezon. Mediaşul încearcă să ajungă la un acord, zilele acestea, şi cu mijlocaşul Vasilică Cristocea. (Cosmin Prişcă - Mediaş)
Unirea Alba Iulia
"Explicabil"
Preşedintelui executiv Nicu Lupu i-a căzut prost eşecul din Antalya, 0-4 cu Mönchengladbach, echipă din liga a IV-a germană, dar a găsit justificări. "Un eşec explicabil, în condiţiile în care am avut 3 copii în teren. Adversarii au fructificat la maximum ocaziile avute, iar în ultimele 20 de minute, cînd au intrat fotbaliştii de bază, nici n-au mai ieşit din propria jumătate", a declarat Nicolae Lupu. (Dan Henegar - Alba Iulia)
Mechel Cîmpia Turzii
"E grav"
Antrenorul Ioan Tătăran a declarat ieri că sosirea sa şi a celor 8 jucători de la Iara nu rezolvă problemele clubului din Cîmpia Turzii. "Echipa s-a mişcat bine în amicale, dar situaţia financiară e gravă. Clubul nu are nici un ban în cont", a spus Tătăran care, ca şi jucătorii aduşi de el, va fi plătit în continuare de Iara. Mechel a rămas fără susţinerea combinatului, iar oficialii grupării au declarat că se gîndesc inclusiv la retragerea din campionat dacă nu se va rezolva problema finanţării. (Adrian Ciungan)
ULTIMELE NOUTĂŢI PE SCURT:
Oţelul. Fundaşul Samuel Cojoc (19 ani) a fost operat ieri, la Bologna, la ligamentele piciorului drept. Fotbalistul va lipsi aproximativ nouă luni de pe teren, dacă nu vor apărea complicaţii port-operatorii."Această operaţie reprezintă un ghinion teribil pentru Samuel şi îi poate opri ascensiunea", a spus preşedintele Marius Stan. Cojoc a jucat 9 meciuri în acest sezon pentru gruparea oţelară.
U Craiova. După ce a refuzat să plece la Jiul, Dragoş Firţulescu a primit o nouă şansă de la Nicolo Napoli. Italianul vrea să-l încerce pe Firţulescu pe postul de fundaş stînga, pentru a-i face concurenţă lui Joshua Rose, titularul de drept al postului. (Alexandru Răducanu)
FC Braşov. Fundaşul dreapta Rui Duarte nu s-a alăturat lotului condus de Răzvan Lucescu, deşi era aşteptat să sosească în ţară încă de miercuri. Duarte şi-a motivat absenţa invocînd probleme familiale.
Farul. Tehnicianul Ion Marin e nemulţumit de jocul defensiv al echipei, deşi a încercat un nou sistem de joc, 4-3-3: "Sînt îngrijorat pentru că am avut un închizător în plus şi tot am luat goluri multe. :xTrebuie să căutăm soluţii pentru această problemă". (Ionuţ Coman)
Farul. "Rechinii" pleacă azi într-un stagiu de pregătire în Antalya, desfăşurat în perioada 7-19 februarie. În Turcia constănţenii vor disputa cinci meciuri de verificare. (Ionuţ Coman)
Buzău. Elelvii lui Constantin Cîrstea au programate azi două teste de verificare. Primul va începe la ora 11:00, cu Juventus Colentina, iar ce de-al doilea la 13:00, cu Rocar.
Buzău. Gruparea din Crîng a stabilit amicalele din cantonamentul de la Montecatini (9-19 februarie). Cele mai importante teste sînt cu Midtjylland (Danemarca, I), pe 17 februarie, şi cu Livorno B, pe 18 februarie.
FC Vaslui. Fundaşul Dănuţ Munteanu vrea să revină mai devreme pe gazon după ce a fost operat în Germania pentru o ruptură a ligamentelor încrucişate. Fotbalistul are deja 5 luni de pauză, iar medicii i-au mai recomndat o perioadă de repaus cel puţin pînă în martie.
Poli Iaşi. Azi, moldovenii au programat un amical cu Andizhan (Uzbekistan). Ieşenii vor mai disputa în Turcia teste cu Dukla Banska Bystrica (Slovacia), pe 10 februarie, cu Mika Astarak (Armenia), pe 12 februarie, cu Cernomore Burgas (Bulgaria), pe 14 februarie, şi cu Slavia Sofia (Bulgaria), pe 16 februarie.
Urziceni. Atacantul nigerian Adewale Amusan Sunday (19 ani) l-a convins pe Dan Petrescu. "Sînt şanse mari să semneze", a spus directorul sportiv al Unirii, Narcis Răducan.
AMICALE:
Pandurii - Pirin Blagoevgrad (Bulgaria, I) 0-0
Pandurii: Stanca - Popete, A. Rus, Chibulcutean, Cardoso - Tremonti, Ad. Rusu, Murgan, Grecu - V. Simion, Arrieta.
Antrenor: Sorin Cîrţu.
Au mai jucat: Chiaverini, Mîndrean, Martinovici, Cardoso, Mohora, Luţu, Murgan, L. Pîrvu, Raskovici. Meciul s-a jucat în Turcia şi a fost arbitrat de o brigadă FIFA din Republica Moldova.
Farul - Unirea Slobozia (III) 4-2
Au marcat: Alibec (19), Gosici (48, 73), D. Florea (69)
Farul Constanţa: G. Curcă - Băcilă, Pătraşcu, Pahor, Mendy - C. Matei, Rusmir, Teekloh, Gerlem - Chico, Alibec.
Antrenor Ion Marin.
Au mai jucat: Vlas, V. Păcuraru, I. Barbu, Larie, Lăzărescu, Fatai, Durbac, Henry, Mansur, D. Florea, Gosici.
Pandurii - Tavria Simferopol 0-0
Pandurii: Mingote - Mîndrean, Martinovici, Chibulcutean, Cardoso - L. Pîrvu, Murgan, Luţu, Păcurar - Vasilache, Raskovici.
Antrenor: Sorin Cîrţu.
Au mai jucat: Chiaverini, Popete, A. Rus, Ad. Rusu, Grecu, I. Stancu, Stîngă, Vancea, Tremonti, Al. Piţurcă, I. Iordache. Meciul s-a disputat joi seară, în Antalya.
FC Vaslui-MTZ Ripo Minsk (Belarus, I) 2-2
Au marcat pentru vasluieni: Ad. Gheorghiu şi Wesley
FC Vaslui: Kuciak - Buhuş, Akakpo, Cînu, Hugo Luz - Ad. Gheorghiu, Genchev, Pavlovici, Ljubinkovici - Wesley, Burdujan.
Antrenor: Viorel Moldovan.
După pauză a fost rulat tot lotul.

Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!