Articol de GSP - Publicat joi, 29 decembrie 2016 17:38
Golgeterul lui FC Botoșani, Istvan Fulop (26 de ani), este foarte aproape de un transfer la gruparea maghiară Diosgyor VTK, locul 9 în prima ligă din Ungaria.
Fulop intră în ultimele șase luni de contract în această iarnă, iar botoșănenii sunt tentați să-l vândă pe atacant, pentru a nu-l pierde gratis în vară.
Ungurii ar fi dispuți să plătească aproximativ 80.000 de euro pentru transferul lui Fulop, care va avea la Diosgyor un salariu de două ori mai mare decât cel pe care îl încasează la Botoșani, anunță romaniansoccer.ro.
"E un contract bun. Nu e extraordinar dar e bun. Din câte ştiu, cluburile sunt ca şi înţelese, mai trebuie doar acordul meu. Nu vă ascund faptul că la meciul cu Steaua trebuiau să ajungă la Botoşani trimişi ai unor cluburi din Ungaria şi Polonia. Până la accidentare, am avut oferte concrete şi din Coreea de Sud şi chiar din Turcia. Asta a fost! Tot ce îmi doresc este să fiu sănătos", a spus jucătorul pentru Monitorul de Botoșani.
Fulop a ajuns la FC Botoșani în vara anului 2012, de la Avântul Reghin.
7 goluri
și trei pase decisive a bifat Fulop în 12 meciuri din Liga 1, în acest sezon.
Ioan Ovidiu Sabău s-a „autodenunțat” după remiza cu Sepsi: „E adevărat că sunt pisălog”