Articol de GSP - Publicat vineri, 02 august 2019 18:26
Dan Petrescu (51 de ani), antrenorul campioanei CFR Cluj, vrea să îl reîntâlnească pe Robbie Williams (45 de ani). „Bursucul” a povestit momentul în care s-au cunoscut.
- Festivalul Untold are loc la Cluj în perioada 1-5 august.
„Am o poveste deosebită cu Robbie Williams. Eram la Chelsea și jucam cu Sheffield. Am dat gol în meciul ăla. După meci, prima mea soție, Dana, a mers să îi ceară autograf. I-a spus că îi dă autograf doar dacă îi dau și eu lui. Am făcut schimb ;).
Acum l-am rugat să ne vedem. Am vorbit cu cineva să mergem împreună la cină și să vedem dacă mai știe acel moment. Sper că duminică seară să ne vedem la masă. De când m-am apucat de antrenorat am lăsat-o mai moale cu muzica.
Îmi pare bine că vine aici. Chiar mi-a venit o idee. Aș putea să merg la festival, mai ales că fata mea, Chelsea este în România. Nu prea am avut timp să stăm împreună. Poate reușesc să merg să îl văd. Mie nu prea îmi place când e lumea multă și agitație. Cine știe ce fani sunt pe acolo, e mai greu pentru mine. Și la VIP. Să văd ce rezultat avem sâmbătă cu Chindia și poate după”, a declarat Dan Petrescu în conferința oficială dinaintea meciului cu Chindia.
Golul marcat de Petrescu în poarta lui Sheffield poate fi văzut mai jos, la minutul 2:33
„Noi, antrenorii, nu prea avem timp să facem altceva în afara de fotbal. Sunt probleme și nu ai timp de tine. Mi-am pus dopuri în urechei împotriva gălăgiei de la Untold”
Dan Petrescu
Jucătorii au interzis la UNTOLD!
Anul trecut, mai mulți jucători ai campioanei CFR Cluj, printre care și starurile Omrani, Djokovic, Arlauskis și Camora, au fost implicați într-un scandal în timpul concertelor de la Untold. Dan Petrescu vrea să se asigure că aceste evenimente nu se vor repeta.
„Am dat interzis tuturor din club să meargă la Untold. Nu o să mai joace fotbal cât sunt eu antrenor dacă îi prind! Dacă îi vedeți, dați-mi pozele, să știu, să scap de ei. Untold e pentru cei care nu sunt profesioniști. Nu pentru fotbaliști și antrenori”, a precizat Petrescu.
Vezi și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”