Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 24 septembrie 2018 08:43
Gicu Grozav ar putea să revină la Dinamo odată cu sosirea lui Claudiu Niculescu. Cei doi au mai lucrat împreună la U Cluj.
update 11:05
La conferința de prezentare la Dinamo, Niculescu a spus că și l-ar dori pe Gicu Grozav la echipă: "Cu mine antrenor la U Cluj, Gicu a explodat ca jucător. Luați statisticile de atunci. E un jucător de naținală, poate juca și titular oricând. Normal că mi l-aș dori"
Știrea inițială:
Atacantul în vârstă de 27 de ani nu are contract și a mai fost în negocieri cu Dinamo în ultimele săptămâni, dar nu a fost mulțumit de oferta salarială.
Grozav și Niculescu au lucrat împreună în sezonul 2011-2012, când Niculescu a antrenat-o pe U Cluj. Vârful a reușit atunci 6 goluri în 24 de meciuri pentru "șepcile roșii".
Rivalii pe postul lui Gicu Grozav ar fi Deian Sorescu, Ivan Pesici și Diogo Salomao.
4 goluri în 13 meciuri a avut Grozav la Dinamo în returul 2014-2015, împrumutat de Terek Grozny