„Ce a fost necurat acolo?” » Meciul crucial suspectat de Gigi Mulțescu: „Coincidențe destul de ciudate”

Mulțescu a antrenat de două ori UTA, fiind antrenor-jucător în sezonul 1988/1989, apoi în primăvara lui ’90, imediat după Revoluție.

Interviul următor a apărut în cartea „Un sfert de veac alături de prima iubire, UTA – vol.1”, scrisă de Bogdan Cioara și apărută în anul 2012. Redăm întreg pasajul și dialogul din carte:

„Ce a fost necurat acolo?” » Dezvăluirile lui Gigi Mulțescu despre meciul decisiv din mandatul de la UTA

Gyuri Vaczi II, vicepreședintele de la UTA, m-a contactat să preiau echipa. Era după o perioadă lungă (n.r. - șase ani) de când nu a mai evoluat în Divizia A. I-am adus pe Vasile Popa, fundaș central la Jiul Petroșani, pe Vivi Vancea, care juca atacant la Universitatea Craiova. Aveam un lot bun, cu Sinescu, Bubela, Gaica, Vânătoru, Piști Nagy, Hirmler, Mulroth, Negrău, Petrescu, Cheregi.

Jucam 4-3-3, era o echipă ofensivă. Am început campionatul foarte bine, iar înaintea ultimei etape, de la Timișoara, eram pe primul loc.

- Gheorghe Mulțescu, pe 9 iulie 2012

– Cum au fost duelurile cu Poli?
– Am pierdut meciul tur cu 3-1, cu un gol din offside și, pentru un gol, am ratat să fim campioni de toamnă. M-a deranjat acest lucru. Din acest motiv, conducerea clubului nu a mai dorit să facă transferuri, să ne dea bani. La un șut al lui Varga, Trăistaru a deviat mingea fiind în offside. Un gol ne-a schimbat oarecum destinul.

– Meciul din retur, de la Arad, creează polemici și astăzi...
– În retur, am început cu Poli. S-a jucat invers, începând cu ultima etapă din tur. Ne-am pregătit extraordinar, am învins în amicale cu 4-0 pe FC Bihor, antrenată de Viorel Mateianu, care era în Divizia A, la fel, cu 3-1 pe Inter Sibiu. Înainte de acel meci s-a accidentat Vancea, unul dintre jucătorii noștri de bază.

– Chiar și așa, UTA a început furibund partida.
– Am început meciul extraordinar, Petrescu înscriind în secunda 24. Apoi a primit Sinescu acel gol nefericit de la 45 de metri, apoi, la 1-3, am avut penalty și a bătut Cheregi. Din păcate, a ratat.

– De ce l-ați lăsat pe Cheregi să execute? Doar nu era el executantul de bază la penaltiuri.
– Cei care trebuiau să bată loviturile de la 11 metri erau Vancea, eu și Cheregi. Asta era ordinea. Vancea nu a jucat, eu am fost implicat în faza loviturii de pedeapsă și el a luat mingea, pentru a executa. L-am întrebat dacă e bine, dacă se simte în formă să execute și mi-a răspuns afirmativ. Cum puteam să nu-l las? Să-i iau mingea din mână? Am vrut să-i dau încredere, am vrut să bat eu, dar Cheregi s-a simțit sigur pe el.

– După atâta timp, ne puteți spune ce a fost necurat la acel meci?
– Coincidențele de la acel meci au fost destul de ciudate. Doamna Pugna era prim secretar la Arad, soțul ei era profesor universitar la Timișoara. Arbitrul Ion Crăciunescu ne-a refuzat un penalty la 1-1, mutând lovitura în afara careului. Am avut și neșansă, cu golul acela primit de la centrul terenului, pe fondul unui joc foarte bun al nostru. Un jucător de-al lor chiar spunea, pe teren, că dacă scapă cu 3-0 la Arad ar fi mulțumit. După meci, președintele Consiliului Județean Arad ne-a anunțat că a tăiat orice finanțare pentru UTA. Practic, noi am rămas la numai două puncte în spatele lui Poli (n.r. - câte se acordau atunci la victorie). Până la final, fără conducerea de partid, nu mai puteam să facem nimic.

– Cum de ați jucat în acel meci 90 de minute?
– Era nevoie de prezența mea acolo, era un meci prea important. Aveam experiență. În alte jocuri pe care le puteam câștiga mai ușor, e adevărat, nu jucam. Dar, chiar dacă nu am promovat, echipa juca foarte bine, făceam spectacol. Noi am învins și la Timișoara, pe CFR și Progresul, deși ne-am lovit de o ostilitate foarte aprigă.

– Ați schimba ceva, după, iată, 23 de ani (n.r. - în momentul interviului) de la acel meci?
– Cum spunea și Cârțu, nu putem să antrenăm norocul. Aș schimba arbitrajul din ambele meciuri. Acolo am primit gol după un offside acolo, iar la Arad, Crăciunescu a tras cu ei.

– Cum a fost a doua dvs. venire la UTA?
– În al doilea mandat la UTA, am lucrat cu Gigi Domide (n.r. - fotbalist emblematic la UTA, dublu campion în 1969 și 1970, prezent la CM din Mexic 70), care era director în club. Echipa era pe locul 4 sau 5 după tur și antrenor era portarul Marcel Lăzăreanu. Domide m-a chemat pe mine să fim amândoi antrenori principali. După o săptămână, am spus că nu se poate. Fiecare lua câte o decizie și nu doream să acționez împotriva intereselor clubului. Așa că, am rămas eu antrenor principal și Lăzăreanu antrenor cu portarii.

– Atunci a promovat Gloria Bistrița la finele acelui sezon...
– ...iar ca o pată neagră pentru istoria Aradului, Strungul Arad a luptat cu noi pe viață și pe moarte, obținând 1-1, iar lor le-a dat meciul. Am ajuns atunci pe locul doi și am fost la un pas să promovăm. A fost meciul direct și încă un meci, vreo trei puncte distanță de Bistrița, la un moment dat.

– Și ați părăsit echipa.
– Eu am vrut să mă stabilesc în Arad. Am fost apreciat pentru că am adus de două ori echipa la promovare. Am fost la primar (n.r. - Titu Gheorghiof) să solicit o casă, nu apartament. Chiar Domide a fost cu mine, dar nu s-a putut. Mi s-a spus că sunt revoluționarii și alți oameni care au nevoie de casă. Mie mi-a plăcut foarte mult în Arad, am rămas prieten cu foarte mulți oameni de acolo.