FOTBAL  »  Superliga  »  UTA

Suporter Club UTA contraatacă în conflictul cu Alexandru Meszar

„Prin mingicari aduși pe comisioane spiritul alb-roșu dispare” a fost mesajul suporterilor „Bătrânei Doamne”, afișat la UTA Arad - Farul Constanța 1-1
„Prin mingicari aduși pe comisioane spiritul alb-roșu dispare” a fost mesajul suporterilor „Bătrânei Doamne”, afișat la UTA Arad - Farul Constanța 1-1

Articol de - Publicat luni, 02 septembrie 2024 22:31 / Actualizat luni, 02 septembrie 2024 22:57

Fanii echipei UTA au așteptat să treacă partida cu FCSB de duminică (câștigată de campioană cu 2-0) pentru a-i răspunde lui Alexandru Meszar, referitor la bannerul care i-a pus pe jar atât pe antrenorul Mircea Rednic, cât și pe conducătorul Alexandru Meszar.

„Prin mingicari aduși pe comisioane spiritul alb-roșu dispare” a fost mesajul suporterilor „Bătrânei Doamne”, afișat la UTA Arad - Farul Constanța 1-1, cu două etape în urmă.

Suporter Club UTA, asociația care deține drepturile federative ale grupării arădene (nume, siglă, culori), a înfierat discursul de săptămâna trecută al conducătorului „de facto" de la UTA.

Suporter Club UTA contraatacă

Este important de precizat că AFC UTA Arad funcționează în cadrul unui ONG, astfel că nu are finanțatori, patroni sau acționari. În acte, Florian Voinea este președintele clubului, iar Alexandru Meszar este membru în Consiliul Director al clubului.

„Mesajul din imaginea atașată a făcut înconjurul insituțiilor media și a rețelelor de socializare, dar a și atins unele orgolii tocmai prin acuratețea și realitatea pe care o transmite.

«Finanțatorul» căpușă s-a trezit din hibernare și a ieșit să atace suporterii, care au fost și sunt mereu lângă jucători și staff-ul tehnic, încercând să mute întreaga atenție pe aceștia și, indirect, pe antrenorul Mircea Rednic și pe fiica acestuia. O încercare jalnică de a nu-și asuma răspunderea pentru numărul uriaș de jucători sosiți și plecați de la UTA în toată perioada în care autointitulatul «patron» și oamenii săi au decis destinele acestui club. Numai de la promovarea în prima ligă, avem 98 de jucători la capitolul «sosiri» și 101 de jucători la capitolul «plecări».

Oricât ar încerca Alexandru Meszar să disimuleze un mesaj al suporterilor, nu poate păcăli pe nimeni și nu poate lăsa senzația că el este «nevinovat» de acest «du-te-vino», fiindcă niciun antrenor sau agent de jucători nu i-a legitimat pe toți acești fotbaliști la UTA, fără acordul așa-zisului «finanțator».

În aceeași măsură, politica oricărui club este dictată de către cei care conduc clubul, nu de către angajați, fie că vorbim despre transferuri, fie că vorbim despre promovarea de tineri jucători din propria academie.

Așadar, oricât ar încerca Alexandru Meszar să mute vina exclusiv pe umerii altora, el este principalul vinovat pentru faptul că juniori ai clubului precum Alexandru Roșca sau Ahmet Ekmecki ajung să joace la alte echipe și chiar să o facă bine, sau că alți juniori ajung mai degrabă în atenția altora, decât a clubului care i-a crescut.

Iar în final, am vrea să-i amintim domnului Rednic faptul că, cel puțin la UTA, suporterii sunt singurii săi aliați reali, mereu lângă echipă, indiferent dacă uneori suntem considerați mai puțin răbdători sau dacă suntem catalogați drept «tonomate». Poate că ne confundă, dar ne-ar plăcea ca spiritul utist și sacrificiile pe care le fac toți suporterii arădeni să nu fie luate în derâdere, nici măcar din greșeală sau în glumă.

Pentru noi doar UTA contează", se arată în comunicatul de presă emis de Suporter Club UTA.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează