FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Valeriu Argăseală, poet pentru Sandu Boc! Poezia pe care președintele FCSB-ului i-a dedicat-o la un grătar între prieteni

Articol de GSP - Publicat sambata, 09 martie 2019 09:23

Pe Valeriu Argăseală îl știți ca președinte la FCSB. Sau ca fost arbitru asistent până la finalul anilor '90. De ceva vreme însă și-a descoperit o nouă pasiune: să scrie poezii.

Recent, a apelat la inspirația lui de a compune versuri și a scris o poezie pe care i-a dedicat-o lui Alexandru Boc, cu ocazia zilei de naștere a acestuia.

Boc, fost component al echipei naționale și campion cu Petrolul și Craiova, a avut parte de o surpriză atunci când a împlinit 72 de ani.

Foarte bun prieten cu Argăseală, actualul șef al roș-albaștrilor i-a recitat, chiar în jurul unui grătar, poezia pe care a creat-o:

"Plecat de mic, de lângă casă,
În viață drumul să-și găsească
Cu lacrimi de copil își lasă
Părinții în casa părintească.

Chemat de jocul ce-o să-i fie,
Alături pentru viața toată,
Să-i țină locul de soție
Mamă și soră, unchi și tată.

Ajuns printre străini, plângea
Cu gândul că într-o zi
Și chinul din camera cu dușumea
Se va sfârși când vrea destinul.

Îi este greu, dar de rușine
Minte părinții zi de zi,
Că lui îi merge foarte bine
Crezând că-i va păcăli.

Se întoarce roata, cum se spune,
Începe să-i fie bine, apar primele zile bune,
Și știe bine de la cine, ajunge crai în lumea bună.
Îl răsplătește viața, poate,
E fericit sub clar de lună, romanticul avea de toate.

Are mult har în tot ce face,
Destin cu priză la popor
Și pentru că prea mult îi place
Pentru o vreme, e actor.

Trăiește multe zile pline
Cu domni celebri, o poveste
Dar simte că a face bine
Nu-i ceea ce credea că este.

Și având viața tulburată
Ajunge iar copilul care
Avea exemplu de la tată
Să-și ducă crucea fiecare.

Dar, timpul trece peste toate
Și vine vremea când se lasă
De dragostea dintâi și poate abia acum de el îi pasă.
Copilărește și se joacă,
Precum sunt cifrele în număr,
Dorind ca zi de zi să facă,
Ce n-a putut când era tânăr.

Și abia acum viața îl ține,
Lângă prietenii cuminți,
Așa cum ne învățau de bine
Iubiții noștri, dragi părinți.

Acum se împarte cu plăcere,
La toți pe care îi iubește,
Făcând naveta în tăcere,
Crezând că așa îi păcălește.

Viața e făcută și trăită,
Așa cum fiecare crede.
Dată prin ciur sau printr-o sită,
Cât am ascunde-o, tot se vede.

Chiar dacă râzi pe sub mustață,
Crezând că lumea n-o să știe
Am vrea să știi că noi, pe față
Chiar îți citim vârsta târzie.

Și ca povestea să se încheie,
Că timpul ne cam costă bani,
Cum foc se face din scânteie,
Asa e viața, din mulți ani"

A scos o carte de poezii

În urmă cu mai bine de un an, Argăseală a și publicat un volum de poezie, intitular "Suflete reci". Președintele FCSB a adunat în jur de 40 de poezii, pe care le-a scris în anii precedenți și care au diverse teme: sărbători religioase, dragostea copiilor pentru părinți, iubirea pentru o femeie, trecerea timpului sau cum s-a schimbat lumea din cauza rețelelor de socializare. Cartea a apărut la editura Tracus Arte, care e deținută de sculptorul Florin Codre.

CITEȘTE ȘI:

Giovanni Becali, dezvăluiri despre FCSB » Cum decurge colaborarea dintre Gigi Becali și Mihai Teja și cum se decide primul „11”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale: „Când nu mai BOȚI, mai BOȚI puțin”
Stiri extrasport
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale: „Când nu mai BOȚI, mai BOȚI puțin”
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Special
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Stiri extrasport
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (7)
dal93
dal93  •  09 Martie 2019, 16:56

”Cu lacrimi de copil își lasă Părinții în casa părintească. Chemat de jocul ce-o să-i fie, Alături pentru viața toată, Să-i țină locul de soție Mamă și soră, unchi și tată. Ajuns printre străini, plângea Cu gândul că într-o zi Și chinul din camera cu dușumea Se va sfârși când vrea destinul.” Valeriu s-a referit la perioada de școală petrecută pe Olteniței, acolo unde, fiind elev ofițer a sărit gardul, a sfârșit chinul camerei de cazarmă prevăzută cu dușumea pe jos. :))))

dinamovist_1994
dinamovist_1994  •  09 Martie 2019, 12:52

Cand oferiti detalii despre lucrarea stiintifica scrisa de expertul in statistica MiMI stoica?

mioriticul
mioriticul  •  09 Martie 2019, 12:16

Toți îs poeți la fecesebeu. Argăseala, meme, jiji. Fiecare in felul lui

Vezi toate comentariile (7)
Comentează