Articol de GSP - Publicat sambata, 07 ianuarie 2023 09:54 / Actualizat sambata, 07 ianuarie 2023 09:54
Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, a spus că fundașul central ivorian Kevin Boli (31 de ani) va pleca de la echipa moldoveană. Stoperul este dorit de FCSB, dar de acesta ar fi interesați și cei de la Farul Constanța. La echipa dobrogeană a mai evoluat în perioada august 2015 - septembrie 2017.
De asemenea, afaceristul a precizat că este foarte interesat de mijlocașul francez Hervin Ongenda (27 de ani), fotbalist care a mai jucat la FC Botoșani în două rânduri: iulie 2018 - ianuarie 2020 și septembrie 2020 - ianuarie 2022. Jucătorul din Hexagon este liber de contract, după despărțirea de formația cipriotă Apollon Limassol.
Valeriu Iftime: „Kevin Boli nu mai este în vederile noastre pentru acest retur”
„Kevin Boli va pleca. Am discutat cu el, nu-și va prelungi contractul scadent în vară, astfel că este liber să se ducă unde dorește el. Nu știu dacă se duce la FCSB sau Farul Constanța. Nu mai este în vederile noastre pentru acest retur, nu a mers nici în cantonament cu echipa. Nu vom lua niciun ban pe el.
Am adus deja doi jucători în locul lui, sunt cu echipa acum. Ieri au ajuns în București, iar astăzi s-au alăturat echipei în cantonamentul din Antalya. Nu am apucat încă să-i prezentăm, cel mai probabil zilele viitoare. Unul va semna sigur, celălalt este în probe”, a declarat Valeriu Iftime, pentru playsport.
Valeriu Iftime: „Mă interesează foarte mult Ongenda”
„Mă interesează foarte mult Ongenda. Deocamdată se află la Paris, dar nu este hotărât dacă va pleca la o nouă echipă acum. Nu este, însă, exclus să revină în România”, a mai punctat Valeriu Iftime, potrivit sursei citate.
VIDEO. Dragu dă lovitura în prelungiri și FC Botoșani smulge un punct în fața campioanei CFR
Citește și:
Mihai Stoica a confirmat ultimele plecări de la FCSB, apoi a tras linie: „Da, s-au pierdut bani”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”