FOTBAL  »  Superliga  »  POLI IAȘI

Vasile Miriuță, prima reacție după egalul cu Slobozia: „Dacă mi-aș lăsa păr, ar fi alb! Plec supărat”

Vasile Miriuță. FOTO: Facebook Politehnica Iași
Vasile Miriuță. FOTO: Facebook Politehnica Iași

Articol de , - Publicat duminica, 23 februarie 2025 17:54 / Actualizat duminica, 23 februarie 2025 17:54

Vasile Miriuță (56 de ani), antrenorul celor de la Poli Iași, a tras concluziile la finalul meciului cu Unirea Slobozia, scor 0-0, din etapa a 28-a a Superligii. Acesta a fost de părere că echipa lui ar fi meritat toate punctele puse în joc, având în vedere ocaziile avute, declarându-se nemulțumit de rezultatul final.

Krell, portarul celor de la Unirea Slobozia, aflat la primul meci între buturile ialomițenilor, și-a salvat echipa, având o evoluție foarte solidă. Tocmai de aceea, Miriuță a susținut la interviu că scorul nu este cel corect, explicând că nu i-a venit să creadă cum ieșenii nu au reușit să înscrie din situațiile de 1 la 1 cu portarul advers.

Vasile Miriuță, după egalul alb cu Unirea Slobozia: „Plec supărat vreo șapte ore pe drum”

„Concluzia e una singură, știam că va fi un meci de luptă, între două echipe echilibrate, de aceeași valoare. După acele două ocazii, meritam să câștigăm, dar au avut și ei o ocazie mare de a marca pe final.

Trebuia să câștigăm. Am scăpat de două ori singur cu portarul, nu am marcat. Îmi venea să plec acasă, pe cuvânt. Ce să… Sunt momente… Îți dorești să câștigi și vezi că ai ocazia… Până la urmă, e un punct, suntem acolo, cinci-șase echipe la un punct.

Păcat că nu am câștigat, pentru că am avut șansa. Așa, plec supărat vreo șapte ore pe drum. De când sunt aici, am luat gol mereu. E îmbucurător că azi nu am primit gol.

Boben m-a sunat acum două zile că i s-a blocat genunchiul. Ne-am antrenat și pe sintetic, poate din cauza asta. Sper să fie bine. Mâine va face un RMN”, a spus Vasile Miriuță, la flash-interviu, citat de digisport.ro.

Etapa ,

Miriuță, supărat după rezultatul de duminică: „M-a luat amețeala”

„Dacă mi-aș lăsa păr, ar fi alb! Sunt supărat pentru că am avut cele două ocazii mari. Dacă nu le aveam, eram mulțumit cu egalul. A fost un meci de luptă, cu o echipă agresivă. Ne-am apărat bine, chiar dacă am avut trei titulari lipsă.

Nu știu dacă am fi meritat să câștigăm, dar, ținând cont de cele două ocazii mari puteam să luăm trei puncte. M-a luat amețeala când a ratat Tailson. Dacă eram în locul lui, dădeam lob peste portar. Pe final, am avut noroc. Dacă luam gol în ultimul minut, era un drum de șapte ore de calvar până la Iași. Dacă băteam azi, depășeam Slobozia și Botoșani, ne apropiam de Galați.

Suntem cinci-șase echipe la retrogradare. Vor fi două luni jumătate crunte. Nu dormi noaptea, transpiri, visezi fazele, te ia amețeala...

Acum, mă sună nevasta, n-am ce-i spune, sunt supărat. Mă sună nepotul meu, de care mi-e tare dor, nu l-am văzut de o lună, îmi zice „Buni, hai acasă”, ce să-i zic? Nu mai contează nimic, nu mai simt frigul. Trebuie să fim concentrați, uniți, să salvăm echipa”, a mai spus Miriuță, la conferința de presă de la finalul jocului.

Știți cu cine țin (n.r. - cu Dinamo, în derby). Sper să-i prindă obosiți pe FCSB, care e o forță acum, arată foarte bine din toate punctele de vedere. Într-un derby însă, orice e posibil

- Vasile Miriuță, antrenor Poli Iași

Clasamentul din Superliga

 EchipaMVEÎGolaverajFormaPct

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

„Cea mai dementă minte” din lumea sportului: 121 de amante, inclusiv fiica vecinului, un miliard de euro și o bătaie în care soția i-a scos doi dinți!

„Mă spăl într-un butoi, supraviețuiesc cu 130 de euro pe lună!" » A fost o mare speranță a fotbalului, dar azi trăiește în condiții catastrofale și suferă de „boala vampirului”, o afecțiune gravă


Comentarii (3)
Vikk23  •  24 Februarie 2025, 12:09
Postat de ViviNapoca pe 23 Februarie 2025, 23:51

Tot eu îmi dau cu părerea; Unde santeti moldovenii mei ( nu ma interesează deloc ) ! Nu face nimeni un comentariu la felul cum joaca echipa lor din Iași! Asa ca va meritați soarta ! Oraș mare dar cred ca doar la vot mergeți la grămadă! (știm cu cine votați, doar se arata statisticile ) !

Si cu ce ajuta comentariul? Asta e bugetul, astia sunt jucatorii, pana nu scapam de sub mana primariei, cam asta e

ViviNapoca  •  23 Februarie 2025, 23:51

Tot eu îmi dau cu părerea; Unde santeti moldovenii mei ( nu ma interesează deloc ) ! Nu face nimeni un comentariu la felul cum joaca echipa lor din Iași! Asa ca va meritați soarta ! Oraș mare dar cred ca doar la vot mergeți la grămadă! (știm cu cine votați, doar se arata statisticile ) !

ViviNapoca  •  23 Februarie 2025, 19:59

Miriuta îți doresc succes și sa- i salvezi pe moldovenii ăștia ( cu toate ca nu merita ) după care pleacă fără sa te uiți în urma ! ( mulți au vorbit f. urat despre tine parca aveau echipa de liga campionilor !?)

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close