Articol de GSP - Publicat joi, 04 octombrie 2018 15:45
Ivan Pesic, 26 de ani, mijlocașul celor de la Dinamo, a fost supus unei intervenții chirurgicale în Turcia.
Acesta suferea de hernie inghinală. Deși inițial Claudiu Niculescu dădea asigurări că fotbalistul va reveni mult mai rapid pe teren, croatul a fost operat și va reveni pe teren abia peste 6 săptămâni, fiind șanse mici ca acesta să mai joace în 2018.
"Fotbalistul dinamovist a fost operat la spitalul Acibadem Fulya de către profesorul Melih Paksoy. Hernia inghinală a fost tratată prin laparoscopie, revenirea pe teren a jucătorului fiind estimată peste 6 săptămâni", se arată într-un comunicat de presă al clinicii.
Pesic joacă la Dinamo de la începutul lui 2018. A evoluat în 23 de partide în toate competițiile, reușind 5 goluri și 3 pase decisive.
1 gol
a reușit Pesic în acest sezon, în victoria 2-1 cu Hermannstadt
Citește și: Pe repede înainte » Când va debuta Gicu Grozav la Dinamo! Nimeni nu se aștepta