Articol de George Nistor - Publicat sambata, 10 februarie 2024 17:04 / Actualizat sambata, 10 februarie 2024 18:34
Victor Angelescu a comentat informația anunțată în exclusivitate de GSP.ro, potrivit căreia Alex Ioniță (29 de ani) este dorit de un club din China.
Finanțatorul Rapidului spune că se află în negocieri cu mijlocașul giuleștean pentru prelungirea contractului scadent la data de 30 iunie 2024 și este încrezător că va obține semnătura lui Ioniță, unul dintre favoriții galeriei vișinii.
Victor Angelescu, în negocieri cu Alex Ioniță pentru prelungirea contractului cu Rapid
Qingdao West Coast, formație nou promovată în prima ligă chineză, s-a interesat de serviciile jucătorului crescut la Rapid și îl dorește din vară.
„Pe adresa clubului nu a venit nicio ofertă până acum pentru Alex. Noi am purtat discuții și săptămâna trecută și încă negociem pentru prelungirea contractului. Cred că o să îi prelungim”, a declarat Victor Angelescu pentru GSP.ro.
800.000 de euroeste cota de piață a lui Alex Ioniță II, a atins cota maximă în septembrie 2017, atunci când valora pe transfermarkt.com 1,5 milioane de euro
Alex Ioniță este nemulțumit de statutul pe care îl are la Rapid, deși cifrele sunt de partea sa. În utimele trei partide din Liga 1, cu FC U Craiova, Dinamo și Oțelul Galați, nu a fost utilizat de Cristiano Bergodi.
Alegerea tehnicianului italian se datorează și multitudinii de opțiuni pe care le are la dispoziție în compartimentul ofensiv, după ce conducerea a făcut din Rapid „campioana” mercato-ului în România.
5 goluri în 18 partidea marcat Alex Ioniță în acest sezon pentru Rapid
Alex Ioniță are 6 trofee în CV: trei titluri de campion al României, o Cupă a României și două Supercupe A bifat un singur meci în tricoul echipei naționale, în 2017, în confruntarea cu Kazahstan, 3-1, în mandatul lui Cosmin Contra.
Bursa transferurilor la Rapid
ANTRENOR: Cristiano Bergodi (confirmat)
VENIRI: Ermal Krasniqi (CFR Cluj), Borisav Burmaz (Vozdovac), Florent Hasani (KF Tirana), Damjan Djokovic (FCSB), Marian Aioani (Farul), Cătălin Vulturar (Lecce);
REVENIRI: Andrei Ciobanu (Poli Iași);
PLECĂRI: Juvhel Tsoumou (liber), Borja Valle (Ponferradina), Andrei Ciobanu (FC Voluntari), Ștefan Pănoiu (împrumut la U Cluj), Al. Stan (împrumut CS Mioveni), Horațiu Moldovan (Atletico Madrid);