Articol de Adrian Duţă - Publicat vineri, 09 iunie 2023 21:53 / Actualizat vineri, 09 iunie 2023 22:42
Victor Angelescu, unul dintre cei doi acționari ai Rapidului, a vorbit despre Cătălin Cîrjan (20 de ani, mijlocaș ofensiv), Denis Drăguș (23 de ani, atacant) și Rareș Ilie (20 de ani, mijlocaș stânga).
Rapid îi vrea pe cei 3 în această vară, iar cel mai aproape este de Cătălin Cîrjan, mijlocaș de la Arsenal, așa cum a informat vineri GSP.
Angelescu, despre negocierile pentru Cătălin Cârjan, Denis Drăguș și Rareș Ilie
„Suntem foarte aproape să finalizăm discuțiile cu Cătălin Cîrjan, să batem palma, mai sunt câteva detalii de pus la punct. E vorba de împrumut cu opțiune de cumpărare”, a declarat Victor Angelescu, la emisiunea „Fotbal Club”, de la Digi Sport.
„Suntem interesați de Drăguș și credem că poate fi important pentru noi și națională. În acest caz, Standard dorește să îl vândă, dacă îl vom lua, va trebui să îl cumpărăm”, a declarat Angelescu despre Denis Drăguș, potrivit sursei menționate.
2 milioane de euroeste cota lui Drăguș, potrivit Transfermarkt.com
Victor Angelescu: „Rareș Ilie are ușa deschisă la noi”
Angelescu a discutat și despre Rareș Ilie, pe care ar dori să îl ia împrumut de la Nice. Rapid îl vindea la echipa franceză anul trecut, însă internaționalul de tineret nu s-a impus, iar în iarnă a fost împrumutat în Israel, la Maccabi Tel Aviv:
Rareș Ilie va avea ușa deschisă aici. Dacă cei de la Nice nu îl vor include în lot și vor să îl împrumute, noi îl vrem. Pentru el e important să joace. Dacă vine la noi va avea parte de mult mai multe minute.