FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA

Victor Pițurcă a făcut prima mutare la Craiova! L-a adus pe Marian Lupu

Articol de GSP - Publicat vineri, 23 august 2019 16:46

Victor Pițurcă (63 de ani) și-a intrat rapid în rolul de manager general al Craiovei, deși a anunțat că își începe mandatul de la data de 1 septembrie.  

Fostul selecționer al României l-a adus în Bănie pe Marian Lupu (48 de ani), preparatorul fizic îndepărtat de la FCSB, ca urmare a numeroaselor accidentări din lotul vicecampioanei. Sursa: Fanatik 

Victor Pițurcă îl cunoaște pe Lupu de foarte mult timp, de pe vremea când cei doi au colaborat la Steaua, în perioada 2002-2004. Noul preparator fizic al oltenilor va fi prezentat oficial în următoarele zile.

CINE E MARIAN LUPU

Marian Lupu a revenit la FCSB la propunerea lui Mihai Stoica, în ianuarie 2017, după ce Reghecampf și Stoica l-au dat afară pe preparatorul fizic italian Matteo Spatafora, după o perioadă în care l-au interzis la echipă și l-au pus să pregătească juniorii în curtea Liceului „Mircea Eliade”.

În august 2002, Lupu ajunsese pentru prima dată în Ghencea, alături de Cosmin Olăroiu și a rămas în staff-ul roș-albaștrilor până în martie 2006, atunci când a plecat la echipa națională.

Înainte de a se întoarce la FCSB a fost preparatorul fizic al naționalei U21, iar de-a lungul timpului, Lupu s-a ocupat de pregătirea jucătorilor de tenis Victor Hănescu și Irina Begu.

VEZI ȘI:

VIDEO Gigi Becali s-a dat de gol! Se va implica la meciul cu Craiova: „Va fi antrenorul vs. antrenorii”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
„Du-te dracu'!” » Dennis Man, înjurat și schimbat IMEDIAT în Utrecht - PSV: ce scriu olandezii
Stranieri
„Du-te dracu'!” » Dennis Man, înjurat și schimbat IMEDIAT în Utrecht - PSV: ce scriu olandezii
Englezii au văzut noul model Dacia și l-au descris într-un singur cuvânt
Noutati auto
Englezii au văzut noul model Dacia și l-au descris într-un singur cuvânt
FCSB - Rapid » Reporterii GSP transmit de la stadion + Fanii giuleșteni, în corteo spre Arena Națională
Superliga
FCSB - Rapid » Reporterii GSP transmit de la stadion + Fanii giuleșteni, în corteo spre Arena Națională
Fostul fotbalist de la FCSB a povestit cum a încasat peste 40.000 de euro din TikTok: „După divorț”
Superliga
Fostul fotbalist de la FCSB a povestit cum a încasat peste 40.000 de euro din TikTok: „După divorț”
EXIT din România - Unul dintre cele mai mari branduri premium elvețiene a închis firma locală
Profit.ro
EXIT din România - Unul dintre cele mai mari branduri premium elvețiene a închis firma locală
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (6)
sadikul
sadikul  •  23 August 2019, 18:39

Jucatorii se rup din cauza *** din Romania !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Mai nou cluburile au nevoie de '' propria cantina'' ( solare + ferma de animale )...Cei care '' trag de fiare '' stiu acest lucru ...Domnilor de la GSP daca vreti sa faceti un articol bun , faceti un articol despre alimentatia sportivilor , interesati-va cati sportivi au rupturi musculare in ziua de azi , plus probleme de articulatie !!! Poate asa vad si conducatorii din sportul romanesc !!! Daca Ronaldo traia in Romania statea numai accidentat !!!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

pain89
pain89  •  23 August 2019, 18:11

pacat de jucatorii echipei, mai ales de cei care au avut si au accidentari grave. din pacate pentru gardos cand o sa-si revina o sa se accidenteze iar si koljic pacat ca doar ce revine si din cauza lui se va accidenta din nou. nu stie becali fotbal dar chiar si asa au fost prea multe accidentari de durata sa poti spune ca nu a fost vina lui marian lupu si al altora din staff care nu se ocupa de alimentatie, vitaminizare, recuperare si pregatire de un club profesionist care pretinde ca vrea in cupe europene

cneius
cneius  •  23 August 2019, 18:08

Nenorocitilor cu vestile voastre de doi bani ! Nu va e rusine ?

Vezi toate comentariile (6)
Comentează