Articol de GSP - Publicat joi, 22 decembrie 2022 08:30 / Actualizat joi, 22 decembrie 2022 08:42
Victor Pițurcă, 66 de ani, susținător al celor de la CSA Steaua, susține că FCSB nu are viitor în Ghencea, arena pe care clubul patronat de Gigi Becali (64) își dorește să evolueze pe teren propriu.
- CONTEXT: FCSB ar putea juca în curând pe Ghencea, după ce PSD a modificat proiectul de lege privind închirierea bazelor sportive
- Deputatul USR Cristian Brian, inițiatorul proiectului de lege privind condițiile de închiriere a bazelor sportive publice, contestă amendamentul impus de PSD și susține că modificarea legii a fost făcută pentru a ajuta FCSB.
Victor Pițurcă: „De ce să fie război între Peluza Sud şi Peluza Nord?”
„Ciolacu ar trebui să facă ceva pentru sportul românesc, în primul rând ar trebui să facă pentru oamenii acestei ţări şi pe urmă pentru sportul românesc. Văd că pe Ciolacu îl interesează să joace FCSB în Ghencea. De ce? Asta duce la dezbinare. Dacă se întâmplă asta, după primul joc, nu o să mai meargă FCSB acolo, nu o să mai vrea Gigi, pentru că o să fie înjurat şi jignit cum nu a mai fost de mult.
Ce îi trebuie lui? Acum echipă se numeşte FCSB, joacă pe Arena Naţională şi cu asta basta! De ce să ajungem acolo, să fie război între Peluza Sud şi Peluza Nord? Nu, FCSB e FCSB, Steaua e Steaua. Aşa au hotărât instituţiile noastre şi așa trebuie să fie. Dacă se vor schimba lucrurile şi echipa va redeveni Steaua, atunci poate pot să meargă în Ghencea”, a declarat Victor Piţurcă pentru Orange Sport.
Amendamentul adăugat de PSD
Amendamentul impus de PSD, adoptat în noua formă a legii, presupune ca:
Administratorii aparținând instituțiilor din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională, pot pune la dispoziție comunităților locale, persoanelor fizice și/sau juridice interesate bazele și/sau instalațiile sportive deținute în administrare pe baza unui tarif care să asigure cel puțin cheltuielile administratorului ocazionate de respectiva activitate.
Ce prevede proiectul de lege
Administratorii bazelor și/sau instalațiilor sportive, indiferent că fac parte din domeniul public sau privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale, au obligația de a afișa, la începutul fiecărei luni, în loc public, la sediul bazei și/sau instalației sportive, și pe site-ul propriu, după caz, următoarele informații:
- regulamentul pentru închirierea bazei și/sau instalației sportive;
- tarifele pentru închiriere;
- numele persoanei fizice, a persoanei juridice, precum și numele structurii sportive care a închiriat un interval orar recurent, cu menționarea sportului practicat, a datei rezervării și a perioadei pentru care s-a făcut închirierea.
VIDEO. Eduard Novak o vrea pe FCSB în Ghencea: „Trebuie respectată investiția”
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”