Articol de GSP - Publicat miercuri, 13 decembrie 2017 17:15
Gabi Balint și Marius Lăcătuș, doi dintre fotbaliștii legendari ai Stelei, s-au reîntâlnit pe stadionul Ghencea și și-au amintit de perioada petrecută în tricoul roș-albastru.
"Băi, ce vremuri au fost… Mă uit și nu-mi vine să cred! Adică sigur că e normal, trebuie să se modernizeze. Așa e viața! Stadionul oricum nu mai putea continua să fie la fel, dar știi, parcă odată dărâmat se duce un pic și din istoria pe care a avut-o Steaua aici! Casa ei aici a fost.
Ar fi frumos să ne cheme la inaugurarea stadionului, că de jucat nu mă gândesc nici la figurație" a declarat Balint într-un reportaj realizat de "Eu Sunt 12".
"Și echipa națională tot aici a avut casa la un moment dat. Atunci se jucau foarte puține meciuri în provincie și cele mai bune rezultate tot aici au fost. Vine și vremea schimbării" a adăugat Lăcătuș, pentru sursa citată.
"Mie îmi plăcea să joc pe partea de la tribuna oficială. Mă simțeam mai important când îi aveam pe toți ăia în spate cu epoleți, cu umerii grei"
Gabi Balint
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!