Articol de GSP - Publicat duminica, 07 august 2016 00:00
La 3 zile după show-ul cu Sparta Praga, doar 2.000 de fani au venit să o susţină pe Steaua, care a suferit mult vreme de aproape 80 de minute, până când mijlocaşul adus de la Voluntari a marcat din voleu.
Echipa să-ţi ofere o calificare entuziasmantă în play-off-ul de Champions League şi după numai 3 zile, pe acelaşi stadion, la un meci de campionat, tu, suporter roş-albastru, să vii în număr de numai 2000 pe Arena Naţională, asta înseamnă că eşti suporter doar de rezultat, de conjunctură şi de meciuri mari.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Nu fan adevărat, necondiţionat de nimic. Aseară, atmosfera a fost chiar horror. Mai bine s-ar fi jucat cu porţile închise, nu era nicio diferenţă. Ba, chiar Steaua ar mai fi economisit nişte bani din organizarea partidei.
Bălgrădean în formă mare
Doar regula cu jucătorul eligibil U21 a făcut ca Steaua să nu aibă aceeaşi distribuţie de start ca şi cu Sparta Praga. Niţă a fost scos şi a apărut Cojocaru, în rest, jucătorii de câmp care s-au distrat cu vicecampioana Cehiei. Cu Chiajna însă nu e la fel de simplu. Sau ar fi putut să fie dacă Golubovici ar fi marcat în startul reprizei, când deşi a rămas singur cu Bălgrădean, a tras în portar (6).
Nici spiriduşul Adi Popa n-a avut mai mult randament la şutul din minutul 23. Mingea s-a oprit în bară, după care şutul lui Stanciu n-a schimbat nici el tabela (30). Finalul reprizei a mărit strocul acţiunilor ofensive ale steliştilor, dar tot 0-0 a rămas. "Vinovat": Bălgrădean.
Mai întâi a scos cu mare greutate devierea cu capul a lui Hamroun (36), după care a închis la timp "fermoarul" în faţa lui Achim, care rămăsese singur în faţa porţii, după o pasă fabuloasă a lui Stanciu (37).
Hamroun, din nou individualist
După pauză, Steaua a început să intre în criză de timp. Reghe a schimbat post pe post, Tudorie cu Golubovici, Săndoi n-a modificat nimic şi Chiajna a continuat să renunţe la orice intenţie ofensivă şi să spere că va ciuguli un 0-0.
Roş-albaştrii au intrat în lentoarea tribunelor şi acţiunile de atac n-au avut nici viteză, nici consistenţă, nici măcar luciditate. Stanciu n-a mai fost la fel de inspirat ca în Champions League, Hamroun a fost la fel de haotic şi de individualist, iar Tudorie încă nu e la nivel mare.
Fotbalul premiază fotbalul, nu antifotbalul
Steaua e însă o echipă care nu stă doar în 2-3 jucători. Şi aseară apare în lumina reflectoarelor un fotbalist renăscut sub aripa lui Hagi, pierdut vreme de o jumătate de an pe la Voluntari şi care acum e unul dintre pariurile lui Mihai Stoica.
Pe numele lui, Vlad Achim. A urmărit o centrare a lui Hamroun, Tudorie i-a făcut paravan balonului în faţa lui Mamele, cam 5% a fost fault, Tudor n-a fluierat nimic şi mijlocaşul a decis să lovească mingea din prima. A ieşit un voleu cam chinuit, dar traiectoria a fost bună şi l-a surprins pe Bălgrădean, al cărui plonjon n-a mai putut evita golul.
1-0 şi castelul de nisip creat de Săndoi, preocupat exclusiv de a face antijoc şi de a se apăra, s-a năruit aşa cum, mai devreme sau mai târziu, se dărâmă orice concepţie asemănătoare, a oricărui antrenor care pregăteşte meciurile la alibi şi se mulţumeşte doar să ciupească puncte, nu să-şi şi înveţe jucătorii să joace fotbal.
Aganovici a avut enterocolită!
Laurenţiu Reghecampf nu l-a avut ieri la dispoziţie pe croatul Adnan Aganovici. Surse medicale din cadrul vicecampioanei au dezvăluit că mijlocaşul nu a făcut niciun antrenament în ultimele zile după ce a fost pus la pat de o enterocolită.
Acesta a avut crampe extrem de puternice la nivelul stomacului şi senzaţie de vomă, plus temperatură foarte mare. Nu a fost inclus în lotul de 18 pentru partida cu Chiajna, dar a venit totuşi la stadion, alături de iubita sa.
Amical cu Arsenal în Suedia
Adversara vicecampioanei României din play-off-ul Champions League, Manchester City, va juca în această seară ultimul meci amical înainte de startul sezonului din Premier League.
Adversarul va fi tot unul din Anglia, Arsenal, dar partida va avea loc la Goteborg, în Suedia, cu începere de la ora 20:00. Ieri, City a mai făcut un transfer, columbianului Marlos Moreno, un atacant de 19 ani, pe care a plătit 5,6 milioane de euro, împrumutat deja la Deportivo La Coruna.
Gigi: "Luni facem actele pentru Tănase"
Înaintea startului meciului de aseară, de pe Arena Naţională, patronul Stelei a anunţat că începutul săptămânii viitoare va aduce finalizarea transferului unei ţinte mai vechi a lui. "Cel mai probabil, luni vom face actele pentru Florin Tănase, de la Viitorul", a spus Becali.
Dacă trecerea atacantului de la Viitorul sub comanda lui Reghecampf se va produce, atunci clubul lui Hagi va urma să încaseze 1,5 milioane de euro şi, aproape sigur, va deţine şi procent la o revânzare de la Steaua în străinătate. Tănase are 21 de ani şi 7 luni.
Alarmă cu Pintilii
Reghecampf a fost nevoit să-l schimbe, după numai 35 de minute, chiar pe cel care a purtat banderola aseară. Mihai Pintilii s-a accidentat după ce a şutat într-o minge. Medicul a intervenit, l-a tratat, el a mai continuat să joace 1-2 minute, după care a solicitat schimbare. Pe bancă, şi-a aplicat gheaţă undeva deasupra pulpei drepte, în zona şoldului.
Golubovici, criză de nervi la schimbare
La 10 minute după startul reprizei secunde, Reghecampf a decis să-l schimbe pe Golubovici cu Tudorie. După ce a părăsit terenul, atacantul venit în vară de la CSMS Iaşi a avut o adevărată criză de nervi. S-a aşezat extrem de nervos pe banca de rezerve, după care a început să lovească cu pumnii în mânerele scaunului pe care stătea. Dan Popescu, care era chiar lângă el, s-a arătat extrem de mirat de reacţia acestuia şi a încercat să-l calmeze.
INBOX
- Puţin peste 2.000 de suporteri s-au aflat aseară în tribunele Arenei Naţionale la meciul contra Chiajnei. Steliştii au deschis o peluză şi cele două tribune, doar la primul inel.
- Oficialii vicecampioanei au transmis un mesaj pentru fanii echipei să nu achiziţioneze tichete pentru meciul cu Manchester City de pe alte siteuri în afara celui oficial, biletesteaua.ro.
"Am făcut ofertă Astrei pentru 3 jucători. 800.000 pentru Alibec, 300.000 pentru Boldrin şi în cazul lui Teixeira trebuie să-mi dea ei 10.000 de euro ca să-l iau. Păi, îi salvez de salariul de 15.000 de euro pe lună la Teixeira, e normal să mă plătească Astra ca să-l iau!"
Gigi Becali, patron Steaua"E imposibil să nu-ţi fugă gândul la meciul cu City, chiar dacă pentru noi urmau două meciuri de campionat. A fost mai greu cu Chiajna, dar după consumul de energie şi încărcătura psihică fantastică de la returul cu Sparta poate era normal să fie aşa cu Concordia"
Gabi Enache, Steaua"Mai avem mult de lucrat la mentalitatea jucătorilor, poate asta a fost de vină că a fost mai greu în seara asta, cu Chiajna. Dar eu trag linie, am luat Cupa Ligii, am eliminat Sparta Praga, avem punctaj maxim în campionat, care e obiectivul numărul 1 de acum încolo, deci totul e foarte bine"
Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua"Cu puţină şansă, în această seară am fi putut scoate un egal! Sper să ieşim cât mai repede din această pasă proastă"
Neluţ Roşu, mijlocaş Chiajna"Poate am fi meritat în unele din aceste 3 meciuri mai mult decât nimic. Nu mă tem de nimic în viaţă, cu atât mai puţin de o eventuală demitere"
Emil Săndoi, antrenor Chiajna
cifrele meciului
70% | Posesie | 30% |
10 | Şuturi pe poartă | 2 |
19 | Şuturi la poartă | 8 |
9 | Cornere | 2 |
6-0pentru Steaua a fost raportul marilor ocazii de gol în meciul de aseară
0-7e golaverajul Chiajnei în primele 3 etape ale acestui campionat
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”