FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - ACS POLI 1-0

VIDEO Chiori în campionatul orbilor! După eşecul ruşinos cu Osmanlispor, Steaua a jucat mediocru și la Timișoara, scor 1-0

De Amorim a fost creatorul singurului gol al partidei // FOTO Adrian Pîclișan
De Amorim a fost creatorul singurului gol al partidei // FOTO Adrian Pîclișan

Articol de GSP - Publicat luni, 19 septembrie 2016 00:00

După eşecul ruşinos cu Osmanlispor, Steaua a câştigat aseară pe Bega, chiar dacă a jucat mediocru, şi a demonstrat că în Liga 1 bate pas de defilare indiferent de adversar şi de formula de echipă alcătuită.

Steaua, echipa cea mai bogată, care şi-a permis să transfere ce a vrut şi n-a vrut, a început aseară cu următoarea linie defensivă. Puţină atenţie! Chiar merită:

  • fundaş dreapta Jakolis, care e, de fapt, mijlocaş de bandă
  • stoper Moke, care e, de fapt, mijlocaş central
  • stoper Toşca, reprofilat şi el din fundaş stânga
  • fundaş stânga Aganovici, care e orice, numai apărător nu.

Dacă Steaua ajunge în situaţia asta, atunci ce pretenţii să mai ai de la alţii din Liga 1? Dar când ai în faţă un adversar modest precum Timişoara, îţi permiţi să faci experimente la fel ca şi cu Osmanlispor, fără însă a risca să te faci de râs precum joi seară la Ankara. Şi în această formulă defensivă absolut halucinantă, Steaua şi-a impus jocul şi a şi marcat foarte devreme.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Tănase nu e Golubovici

De Amorim a recuperat o minge, aflată în posesia lui Croitoru, a pasat perfect pentru Florin Tănase, a cărui siluetă firavă s-a strecurat rapid printre stoperii lui Poli şi apoi a finalizat cu multă eleganţă. Al doilea gol în tricoul Stelei.

Chestie de statistică, ar zice MM, dar măcar Tănase marchează, spre deosebire de Golubovici, care chiar se încăpăţânează să fie primul vârf din istoria echipei care nu înscrie, deşi joacă meci de meci.

E 0-1, Steaua e în grafic. Tremură doar fiindcă Toşca e fragil în defensivă. A arătat-o şi în minutul 19, când nu i-a făcut faţă masivului Pedro Henrique. Brazilianul l-a depăşit uşor şi a tras din unghi, la colţul scurt, Niţă a scos cu piciorul. Trupa lui Reghe a jucat apoi la ralanti, pereferând să conserve rezultatul.

Boldrin n-a mai fost Boldrin

Într-o atmosferă de sală în care se ascultă muzică simfonică, nu una de stadion, Timişoara şi-a făcut singură curaj şi a început să o împungă pe Steaua. Bocşan a trimis peste cu capul după un corner (40), iar cursele lui Bărbuţ au creat panică în startul reprizei secunde. Reghe a apelat la Bourceanu şi la Boldrin, de pe bancă, Ionuţ Popa a încercat şi el să vină cu ceva nou: Alex Popovici în locul lui Pedro Henrique.

Meciul se putea închide cu un sfert de oră înainte de final. Boldrin a preferat însă "floricele" şi "artificii" în locul unei finalizări serioase, iar mingea săltată artistic peste Straton n-a avut suficientă forţă pentru a ajunge în poartă.

Europa nu e Liga 1

S-a terminat 0-1. Succes mic şi inestetic pentru o echipă care a investit milioane de euro şi care are pretenţii de primăvară în Europa League sau grupe în Champions League. Steaua n-arată bine deloc, însă chiar şi aşa e suficient pentru a domina un campionat ce pare să nu-i pună nici o problemă.

Problema e însă că dacă va continua să joace aşa cum a făcut-o aseară la Timişoara, atunci vor urma şi alte episoade gen Osmanlispor. Titlul nu va fi greu de luat şi pentru că nicăieri în lumea asta, nu doar în Europa, nu găseşti o situaţie atât de tragi-comică precum în Liga 1, ca liderul să aibă 30 de puncte avans faţă de ultima clasată, după numai 8 etape!!!

Record de spectatori

La meciul de aseară au fost prezenţi aproape 12.000 de oameni, record pentru ACS, formaţie care se afla pe ultimul loc la audienţă în Liga 1. Până aseară, Timişoara strânsese doar 4.500 de persoane la toate cele 4 meciuri disputate acasă.

TOP 3 ASISTENȚE ÎN ACEST SEZON

Data Meci Spectatori
20 august Steaua - Dinamo 1-1 27.027
18 septembrie ACS Poli - Steaua 0-1 12.000
08 august CFR Cluj - Dinamo 0-0 8.000

Probleme serioase pentru un fan

Un spectator prezent la meciul de aseară a suferit un stop cardiac, el fiind tratat la marginea terenului. Angajaţii SMURD l-au adus la marginea terenului, unde medicii de pe cele două ambulanţe au putut interveni rapid şi fără a perturba desfăşurarea meciului.

Între timp a apărut şi a treia ambulanţă, care l-a preluat pe bărbatul de 60 de ani pentru a-l duce la spitalul din apropierea stadionului.

Umiliți în derby

Dinamo a făcut scor cu Steaua la juniori. "Câinii" s-au impus cu 5-0 în faţa rivalilor din liga elitelor sub 19 ani. Antrenaţi de Florin Bratu, juniorii au fost urmăriţi de pe margine de Ionel Dănciulescu şi Cătălin Munteanu. Juniorii roş-albaştri, care sunt pregătiţi de Ion Toma şi Dumitru Dumitriu, au eşecuri pe linie, în timp ce Dinamo e lider.

Ce a declarat Reghecampf după meci:

  • "Obiectivul a fost victoria, veneam după un rezultat negativ. Suntem plecați de miercuri de la București și ne era destul de greu. Important e că am reușit să câștigăm și să fim pe primul loc"
  • "N-am impresionat? Nu trebuie să impresionăm pe nimeni. Nu mă interesează asta pe mine. Nu primesc premii și nu mă felicită nimeni dacă joc frumos și nu câștigăm. Obiectivul meu era victoria"
  • "Jakolis trebuie să se obișnuiască pe postul de fundaș dreapta! M-au mulțumit toți jucătorii, iar eu încerc să le dau minute tuturor, să încercăm mai mult"
  • "Nu facem improvizații la Steaua. Că Aganovici nu e fundaș stânga, eu cred că el se descurcă destul de bine acolo. Marko e soluția principală, până atunci vom vedea ce vom face"
  • "Enache rămâne un jucător important, ne vom baza pe el la meciurile viitoare, dar acum am decis să stea în tribună. E clar că o să plătească o amendă"
  • "Eu fac și echipa și tactica, doar eu decid chestiile astea la Steaua. Voi puteți să comentați ce vreți și la fel de bine puteți interpreta și declarațiile patronului"

"Nu mi-a plăcut deloc jocul echipei în unele momente, dar veneam după o deplasare grea din Turcia. Suferim, dar nu pot să trag eu concluziile! Oboseala și-a spus cuvântul, e clar"
Florin Tănase, atacant Steaua

"Noi ne-am bazat doar pe cartea contraatacului, dar nu ne-a ieșit, chiar dacă am intrat foarte montați pe teren! Am jucat de la egal la egal cu Steaua și poate din ce s-a încasat la acest meci din bilete să mai luăm și noi niște bani"
Cătălin Doman, mijlocaș ACS Poli

"Pot să joc fără probleme pe postul de fundaș central. Avem jucători foarte buni care pot evolua pe mai multe posturi. Mă simt foarte bine la Steaua"
Wilfred Moke, mijlocaș Steaua

4victorii cu scorul de 1-0 are Steaua în cele 8 etape de Liga 1, în meciurile cu Chiajna, Pandurii, Astra şi, aseară, la Timişoara

230de meciuri a condus Sebastian Colțescu în Liga 1, iar cu partida de aseară l-a egalat pe Ion Crăciunescu și ocupă locul 6 în topul all-time

Cifrele meciului

ACS Poli parametru Steaua
45% posesie 55%
3 șuturi pe poartă 4
9 șutiri la poartă 8
3 cornere 4

poli steaua 0 1

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (15)
870797579666969
Ernest Pap  •  19 Septembrie 2016, 11:46

SĂ VEDEŢI CE MEDIOCRU VA JUCA STEAUA CU CFR CLUJ !!! .

juliusmad
juliusmad  •  19 Septembrie 2016, 10:52
Postat de mirrorman pe 19 Septembrie 2016, 10:20

Din păcate nimeni din conducerea acestei echipe(indiferent cum se numește ea!!!) nu recunoaște nivelul scăzut al valorii fotbalului din România.Le face mare plăcere să -și arate mușchii prin Liga 1 care,indiferent ce s-ar spune,este de o valoare foarte scăzută. Probabil că JJ și MM dansează după fiecare meci câștigat pe meleaguri autohtone,dar adevăratatul potențial al echipei trebuie arătat în competițiile de calibru...din păcate aici în trei meciuri nu au înscris nici un gol...dar au primit 8(opt) !!!

nu e relevant...deocamdata :)). in europa league vom vedea daca echiple romanesti au fata de europa. in meciul cu city am vazut cat suntem de departe fata de echipele mari ale europei.

adrian008
adrian008  •  19 Septembrie 2016, 10:43
Postat de Petre Radulescu pe 19 Septembrie 2016, 09:14

Oare de ce-i rusinos esecul cu turcii de la Osmanlispor, pt. ca au un buget dublu fata de Steaua, deci jucatori mai valorosi? Am ajuns la concluzia ca jurnalistii romani nu inteleg nimic din fotbalul actual. Ei, saracutii, sunt ancorati in trecut, cand echipele jucau numai cu jucatori autohtoni, sau cand ai nostrii nu aveau voie sa se transfere din cauza regimului. Ba, treziti-va! Osmanlispor ar lua campionatul la pas in Romania. Daca Rusescu e rezerva la ei, in timp ce la Steaua ar fi titular de drept, va dati seama ce calitate au ceilalti fotbalisti din lotul lor. Treziti-va giurumelelor de asa-zisi jurnalisti! Suntem la ani lumina de campionatul Turciei si e normal ca nici macar Steaua sa nu faca fata.

Bai tot o dati cu bugetul mai mic.Serios?Toate echipele din Romania au buget mai mic ca orice echipa din Europa.Pt ca noi avem patroni sau finantatori care vin sa scoata bani din fotbal.Steaua a avut incasari de 40 mil numai vara asta.A cheltuit 4.Se presupune un buget de 36 mil.Il vedeti undeva?Aia de la turci au buget mai mare pt. ca il administreaza corect in folosul echipei..Si da e o rusine ca te-au batut aia.Si prin simplul fapt ca sunt debutanti in cupele europene.Si sunt o echipa de locul 6-7 in Turcia.La Steaua au intrat in ultimii ani sute de milioane de euro.Administrati corect in folosul echipei putea lejer sa aibe un buget de 50-60 mil pe an.Voi nu vedeti copacii din cauza padurii.Pana nu vedeti ca Becali e vina o sa va bata Ludogoret,Osmanlispor sau o sa va scoata fotbalul din cap City,Schalke sau altii.Victoriile cu Ajax si Chelsea au fost intamplatoare.Poate o sa mai fie una din cand in cand ,dar rezultate pe bune ca urmare a vederii lungului nasului si adevaratei valori nu o sa vedeti.Luati exemplul Bate Borisov.Rezultate constante,tot timpul cam de acelasi fel.Atata au buget,atata fac.Dar nu lipsesc niciodata din grupe in CL.Sau lipsesc rar.

Vezi toate comentariile (15)
Comentează