Articol de GSP - Publicat joi, 14 februarie 2019 14:42
Adrian Porumboiu și Ioan Neculaie, finanțatorii de la FC Vaslui și FC Brașov, au fost cei doi oameni de fotbal care l-au trădat pe Dumitru Dragomir la alegerile de la LPF din 2013, câștigate până la urmă de Gino Iorgulescu.
Porumboiu a intervenit azi la GSP Live și a vorbit despre scrutinul respectiv, dezvăluind că alții au fost, de fapt, cei care au dictat ca Dragomir să nu mai câștige un nou mandat.
„Mitică îi pupă pe unii în partea dorsală și acei oameni au făcut tot posibilul ca el să nu mai fie președinte. Au fost atâția care erau prieteni buni cu el. A fost un complot bine organizat.
Mitică trebuie să știe un singur lucru. Nu din cauza lui Porumboiu n-a rămas el președinte la Ligă. N-am niciun fel de probleme cu el, îi urez tot binele, a spus Porumboiu joi dimineață, la GSP Live”, a declarat Adrian Porumboiu, la GSP Live.


