Articol de GSP - Publicat luni, 21 aprilie 2014 00:00 / Actualizat luni, 21 aprilie 2014 17:03
Steliştii sînt contraţi de rivalii de la Dinamo înainte de confruntarea cu Viitorul din această seară. Ionuţ Negoiţă i-a ironizat pe "roş-albaştri", spunînd că echipa lui Gică Hagi va cîştiga partida.Războiul declaraţiilor dintre acţionarul majoritar al "cîinilor" şi Laurenţiu Reghecampf porneşte de la confruntarea dintre Steaua şi Viitorul din sezonul trecut. În etapa a 32-a, Steaua era deja campioană, în timp ce Viitorul se lupta pentru salvarea de la retrogradare.
Reghe a ameninţat cu demisia!
Cu rezervele pe teren, "roş-albaştrii" au fost umiliţi în Ghencea! Constănţenii s-au impus cu un incredibil 5-2, iar principalul vinovat a fost găsit Doru Bratu, schimbat în minutul 40 după o prestaţie jalnică. Pîrvulescu a avut şi el o evoluţie lamentabilă, faultînd în careu la scorul de 0-1.
După meci, Laurenţiu Reghecampf a anunţat că nu mai vrea să continue la Steaua. Din dialogul său a lăsat să se înţeleagă că Gigi Becali ar fi trecut peste el şi le-ar fi spus să piardă cu echipa naşului său, Gică Hagi. Ulterior, Reghe a revenit la DigiSport prin telefon şi a spus că a fost înţeles greşit.
Dumitru Dragomir, preşedintele LPF de atunci, a comentat ironic rezultatul, deşi contracandidatele Viitorului la salvarea de la retrogradarea îşi cereau dreptatea la comisii: "N-am văzut meciul, dar am văzut golurile. Jucătorii de rezervă ai Stelei n-au valoare. O să iau mîine meciul şi o să-l văd cu cîţiva specialişti. Dar am văzut că au fost goluri imparabile. Gigi Becali nu avea curaj să intervină la jucători, dar nici să-i spună lui MM să rezolve el. Bag mîna în foc pentru asta. Gigi nici nu ştie să mintă, el e sincer".
Echipele:
Steaua: Cojocaru - Rîpă (46 Ad. Popa), D. Bratu (40 Georgievski), Gardoş, Pîrvulescu - Prepeliţă, L. Filip - G. Iancu, Rocha, M. Costea (46 Rusescu), Nikolici
Viitorul: Vîtcă - Bălaşa, Puţanu, Larie, Toşca - Al. Lazăr, Cîrstocea (67 Cristocea) - Nikolov (76 Cl. Herea), N. Dică (55 Onicaş), A. Chiţu - V. Rusu
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat