Articol de Adrian Florea - Publicat sambata, 17 septembrie 2016 00:00
Cum vedetele prezente pe gazon au dezamăgit, meciul a fost decis de cursa fundașului dreapta al gorjenilor.
Din 1987 încoace, pe 16 septembrie a fiecărui an se serbează Ziua internațională pentru protecția stratului de ozon. Care strat de ozon, printre altele, are rolul de a proteja pământul de radiațiile solare nocive.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Nu știm dacă gorjenii și mureșenii sunt mari ecologiști, dar după cum au evoluat aseară, mai ales în prima repriză, așa par. Efort minim, probabil pentru a nu consuma oxigenul tot mai puțin din atmosferă!, inspirație în fața porților pe măsura strădaniilor, astfel că la pauză se puteau acorda lejer premii spectatorilor care nu au adormit!
Faptul că oltenii au mari probleme financiare, iar ardelenii sunt în insolvență ar putea constitui scuze ale jocului previzibil și plictisitor etalat de cele două formații, nu și explicații logice. Pe teren s-au aflat totuși un Sânmărtean, un Zicu, un Antal sau un Țucudean, numai că foștii magicieni au părut scufundați în anonimat.
Ce le-o fi spus Grigoraș elevilor săi în vestiar la pauză încă n-am aflat, dar în partea secundă am văzut altceva, măcar la nivel de atitudine. Cum fotbaliștii cu cotă nu s-au trezit, a fost nevoie de o superfază creată de Pleașcă pentru a se debloca tabela.
În minutul 66, "lateralul" dreapta al "pandurilor" l-a ridiculizat pe Gabi Matei, a pătruns în careu până aproape de linia de fund, a centrat puternic, iar Belu, altfel unul dintre cei mai activi jucători oaspeți, a împins mingea în propria poartă din doi metri!
După numai 5 minute, ASA ar fi putut egala. Cu măcar o condiție: ori Kuku să fi fost mai atent, în poziție de "1 la 1" cu Lazar, ori goalkeeper-ul gazdelor să nu fi prins parada etapei.
Nu s-a îndeplinit niciuna dintre ele, iar monologul alb-albaștrilor a continuat. Fără efect pe tabelă, însă, cum-necum, Pandurii s-a insinuat pe locul doi în clasament!
"Am venit aici cu optimism după victoria cu Dinamo, dar, din păcate, a fost acel autogol. Cred că era mai echitabil un rezultat de egalitate"
Gabi Matei, fundaș ASA"Cred că nimeni nu se aștepta să fim acolo, sus, și să avem atâtea puncte, suntem mai mult decât în grafic. Nu-i ușor să schimbi doi-trei jucători la fiecare partidă"
Petre Grigoraș, antrenor Pandurii