Articol de Vlad Ispas - Publicat duminica, 23 februarie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 22 februarie 2014 22:37
Pandurii au arătat foarte rău în primul "oficial" după plecarea lui Eric, echipa fiind în pană de idei la mijlocul terenului. La Oţelul a strălucit Marquinhos, brazilianul fiind de fiecare dată elementul surpriză al moldovenilor.
Meciul de la Galaţi era unul cel puţin interesant. Punea faţă în faţă două echipe cu mari semne de întrebare. Pe de-o parte, gălăţenii au avut o campanie de transferuri spectaculoase, cu jucători promiţători şi cu un lot peste poziţia din campionat. De partea cealaltă, Pandurii trebuiau să arate cum se descurcă fără Eric, omul numărul unu din prima parte a sezonului, transferat la arabi.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Ce a ieşit? Prima repriză a fost una săracă, cu o uşoară dominare a gazdelor, dar fără faze importante, excepţie făcînd penalty-ul refuzat elevilor lui Pustai la jumătatea reprizei.
La Oţelul, Marquinhos a fost vioara întîi, însă de multe ori a fost egoist şi a ţinut mult de minge. Marea transformare a fost la "albaştri", care nu au arătat pic de fantezie şi parcă s-au transformat peste noapte într-o echipă britanică de stil vechi, bazată exclusiv pe forţă şi centrări.
Şi această idee s-a aplicat şi în partea a doua. Marquinhos a arătat că este unul dintre jucătorii de top din Liga 1 şi a marcat printr-o execuţie grea, de la marginea careului, după o acţiune pe dreapta a lui Astafei.
Gălăţenii au gestionat inteligent avantajul, au continuat cu un joc de posesie şi s-au retras progresiv în apărare, odată cu trecerea minutelor, folosind doar arma contraatacului pentru a ataca poarta lui Stanca. Greoi şi fără nici o sclipire, gorjenii au încercat să egaleze printr-un stil muncitoresc, dar sistemul lui Lienen a fost extrem de exact.
Moldovenii s-au impus fără mari emoţii, iar singura salvare a celor de la Pandurii e ca Distefano, Nistor sau Paulinho să împrumute ceva de la Eric, altfel pe echipa lui Pustai o vor aştepta multe meciuri grele.
Au avut penalty!
În minutul 30, Pandurii au desfăşurat un atac în partea stîngă, de unde a venit o centrare pînă în centrul careului. Destinatarul era Distefano, care a stopat mingea, iar fundaşul central al gălăţenilor, Cristian Sîrghi, a încercat să dea în balon, însă nu a apucat, lovindu-l în schimb pe argentinianul gorjenilor. "Centralul" Radu Petrescu a considerat regulamentar atacul lui Sîrghi şi faza s-a terminat cu un aut de poartă pentru Oţelul.
Debuturi fericite
Gălăţenii au aruncat în luptă patru din cele cinci transferuri efectuate în această iarnă. Singurul absent a fost atacantul împrumutat de la Inter, Bocar Djumo, care nu este pregătit din punct de vedere fizic. Portarul Goicoechea s-a dovedit sigur pe centrări, în rest neavînd prea multă treabă.
Apărătorul Prestia a arătat disciplină tactică în joc şi intervenţii bune, în timp ce fundaşul dreapta Tritz a fost foarte activ mai ales în prima parte, furnizînd centrări de calitate. Un mare cîştig a fost şi Florin Lovin, care a cîştigat majoritatea duelurilor de la centrul terenului şi a blocat şi o minge ce se îndrepta ameninţător spre poartă.
"Am greşit nepermis de mult în zona centrală. Am sperat la cel puţin un punct. Nu mai putem să-l aducem înapoi pe Eric, ne descurcăm cu ce avem. Nistor nu este într-o formă sportivă prea bună, dar a jucat rezonabil de cînd a intrat" (Cristian Pustai, antrenor Pandurii)