Articol de Iulian Pavel - Publicat luni, 23 iulie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 22 iulie 2012 22:10
Bogdan Stelea a debutat cu dreptul în cariera de antrenor, iar nigerianul pare să fie şi în acest an principalul marcator al echipei
Bistriţenii au revenit în Liga 1 după un singur an la matineu şi cei aproape 6.000 de spectatori sperau ca băieţii lui Nae Manea să debuteze cu o victorie în noul sezon. Nu a fost aşa pentru că Fatai a făcut "dubla" în doar 6 minute. Prima dată, Bota a comis o gafă de începător, nigerianul avînd de îndeplinit o simplă formalitate (4), pentru ca apoi să-l execute pe acelaşi nefericit Bota din interiorul careului (10).
Click aici pentru rezumatul VIDEO!
Dincolo, bistriţenii au contat doar la fazele fixe, iar Predescu a reluat cu capul din afara careului profitînd şi că Lung jr. era ieşit din poartă, reducînd din diferenţă (31). A fost doar un foc de paie pentru că Bratu şi compania au mai avut o singură zvîcnire, cînd mingea l-a lovit în mînă pe Găman în interiorul careului. Reluările au arătat însă că fundaşul de "naţională" nu a avut vreo intenţie.
Mitanul secund nu a adus nici o schimbare în jocul celor două echipe, iar astralii chiar puteau face scor la ocaziile mari ratate de Enache şi Takayuki.
Dan Șucu achiziționează al 3-lea club de fotbal! Vestea momentului: „Lucrăm pe mai multe planuri”