Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat joi, 13 august 2015 00:00
Colțescu și brigada sa au făcut meciul praf, luînd cinci decizii total greșite. Au anulat trei goluri Stelei și i-au iertat pe Guilherme și Budescu de eliminare.
Aseară, au fost șase decizii controversate:
- Primul gol anulat. Minutul 5, Papp a marcat, după un duel
aerian cu Junior Morais (foto). Colţescu a fluierat fault în atac și-a anulat reușita Stelei. “Absolut nici un contact cu Junior Morais, stelistul are mîinile depărtate, nu-l lovește cu picioarele. Gol valabil! Nu e fault”, a declarat Constantin
Zotta la DolceSport. “Papp vine să joace mingea, sare, lovește
mingea, după aceea avînd contact cu adversarul. Decizia corectă era să nu anuleze golul”, a spus Ion Crăciunescu la DigiSport. -
Al doilea gol anulat. Minutul 21, Adrian Popa a înscris, însă golul este anulat la semnalizarea lui Stoianov, considerîndu-se ofsaid la Hamroun. “Era ofsaid doar dacă Hamroun atingea mingea. Decizia corectă: gol valabil”, a comentat Crăciunescu. “Fază de începător, sub nici o formă Hamroun nu influenţează faza”, a adăugat Zotta.
-
Guilherme, iertat. Fundașul Stelei a intrat criminal la Boldrin, dar arbitrul craiovean i-a arătat doar cartonașul galben.
-
Penalty corect. Minutul 60, Junior Morais a fost busculat în careu de către Lucian Filip, care a vrut să lovească balonul, însă a anticipat greșit faza.
-
Roșu transformat în galben. Minutul 69, Budescu ar fi putut primi cartonașul roșu după o palmă, aplicată din fugă, portarului Cojocaru, dar Colţescu a acordat doar galben.
-
Al treilea gol anulat. Minutul 75, Varela a reluat cu capul, Lung a scos pînă la Tade, care a trimis cu capul, balonul depășind linia porţii lui Lung. Asistentul Grigoriu a semnalizat ofsaid! Decizie eronată a arbitrului de margine.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”