Articol de Vlad Ispas - Publicat luni, 08 august 2016 00:00
Trupa lui Pustai s-a impus în urma unui meci foarte bun și după o intervenție cu mâna în propriul careu a lui Llullaku în prelungiri, la 2-1, intervenție ce a împărțit experții în arbitraj în două tabere.
Viitorul lui Hagi nu-și revine. Jucători noi, schimbări de sistem, multe greșeli și parcă mai puțin tupeu față de precedentul sezon regulat. Echipa sună bine, Brandan ar trebui să fie omul care să îi inspire pe puștii din jurul lui, însă momentan nu se întâmplă așa ceva.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Hagi a spus după returul cu Gent că obiectivul echipei este să nu retrogradeze în acest sezon. Poate că declarațiile nu trebuie luate foarte în serios: să ne amintim, Dorinel Munteanu și Dan Petrescu nu au spus niciodată că sunt favoriți să câștige campionatul în anii în care au triumfat și, cel puțin de fațadă, setau obiective mici. Dar situația pare să se complice la Viitorul. Prima dată s-a complicat la golul lui Munteanu, după o pasă filtrantă a lui Radu Zaharia.
A fost sau n-a fost?
Meciul a fost foarte bun: faze de poartă, floricele, pase și șuturi frumoase ale lui Eric. Ne-a lipsit decarul lui Mediaș! E din categoria jucătorilor cu un stil plăcut. Budescu, Sânmărtean, Stanciu sau Zicu mai reușesc faze asemănătoare celor ale brazilianului.
Băieții lui Hagi păreau că lasă emoțiile pe tușă și reies la joc. Au avut câteva faze bune și golul a venit din capul lui Țâru, care a punctat superb, cu un lob la colțul lung, după o schemă reușită a constănțenilor. Dar reușitele ofensive nu au anulat greșelile defensive.
Fundașii "Regelui" au continuat să greșească pase și intervenții, iar jucătorii lui Pustai au reușit să ia cele trei puncte prin Llullaku, omul sezonului până acum la Mediaș.
Meciul se putea schimba radical pe final de meci. În prelungiri, Florin Tănase l-a driblat în careu pe Llullaku, acesta a alunecat pe lângă jucător și a atins clar mingea cu mâna, însă și-a retras brațul imediat după. Arbitrul Radu Petrescu, poziţionat excelent, a lăsat jocul să continue.
Experții în arbitraj s-au contrazis. Constantin Zotta a susținut că nu se impunea acordarea penalty-ului, pentru că n-a fost intenție, în timp ce Ion Crăciunescu a declarat că a fost penalty clar.
"Viitorul este o echipă foarte frumoasă, îmi place foarte mult. Aici vom crea o echipă frumoasă, puternică. Nu comentez arbitrajul"
Cristian Pustai, antrenor Gaz Metan"Nu a fost henț din punctul meu de vedere. Am retras mâna, poate că m-a atins puțin, dar nu cred că a fost penalty"
Azdren Llullaku, atacant Gaz Metan"Am reușit să ne impunem, nu la fel de clar ca în anii trecuți, dar e bine. Viitorul a fost în anul acesta mai bun ca niciodată. Am avut și șansă la golul doi. Obiectivul nostru este play-off-ul. La fiecare ședință tehnică domnul Pustai ne amintește acest lucru"
Alexandru Munteanu, mijlocaș Gaz Metan"Cred că de pe teren se vede mai bine decât la televizor. Dacă arbitrul dădea penalty la faza cu Llullaku... dar nu mai spun nimic! Trebuia să facem mai multe pe teren"
Romario Benzar, căpitan Viitorul"Avem anumite probleme legate de vestiar, dar le vom rezolva. Toată lumea se gândește să plece. Cine vrea să plece să plece, dar cine stă trebuie să pună osul la bătaie!"
Gheorghe Hagi, antrenor Viitorul