FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

VIDEO Surpriză pentru steliști în cantonamentul din Brașov » Teixeira, cel mai iubit jucător din lot: cererea specială a unui copil

FOTO: Eduard Apostol / Gazeta Sporturilor +6   FOTO
FOTO: Eduard Apostol / Gazeta Sporturilor

Articol de - Publicat luni, 18 iunie 2018 17:45

Lotul celor de la FCSB se află la Brașov, acolo unde efectuează primul stagiu de pregătire al verii, care se va încheia pe 28 iunie.

Astăzi, fotbaliștii lui Dică au avut un nou antrenament, însă au avut parte de o surpriză mare înainte de startul acestuia. Pe teren se aflau mai mulți juniori de la o echipă locală, care au avut privilegiul de a se fotografia cu fotbaliștii celei mai titrate echipe din România.

Aceștia și-au învins timiditatea și le-au solicitat idolilor să le acorde autografe și să facă poze cu ei. Puștii s-au fotografiat cu Olimpiu Moruțan, Florin Tănase sau Andrei Vlad, dar de departe cel mai solicitat a fost portughezul Filipe Teixeira.

Acesta a fost încojurat de copii, iar unul dintre aceștia a avut o cerere specială: i-a solicitat "veteranului" stelist să-i facă "un tatuaj" direct pe mână. Un alt stelist solicitat de juniorii aflați în Poiana Brașov a fost nou-venitul Olimpiu Moruțan.

Vezi și: VIDEO FCSB, primul antrenament în cantonamentul de la Brașov » Mai mulți absenți la ședința de pregătire a lui Dică

Teixeira, cel mai iubit jucător din lotul lui Dică

Surpriză pentru steliști în cantonamentul din Poiana Brașov Teixeira, cel mai iubit jucător din lotul lui Dică: https://www.gsp.ro/?section=article&screen=index&id=542130

Publicată de Gazeta Sporturilor pe 18 Iunie 2018

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nu-și explică decizia lui Mircea Lucescu: „De neînțeles, este jucătorul complet!”
Nationala
Nu-și explică decizia lui Mircea Lucescu: „De neînțeles, este jucătorul complet!”
Cristi Balaj, discurs fără precedent: „A trebuit să-l ridic pe Louis Munteanu de unde au avut unii grijă să-l coboare!”
Superliga
Cristi Balaj, discurs fără precedent: „A trebuit să-l ridic pe Louis Munteanu de unde au avut unii grijă să-l coboare!”
Ce spune șeful lui Dinamo, după prima înfrângere din play-off: „Ce să zic? Sunt cei mai buni din țară la asta”
Superliga
Ce spune șeful lui Dinamo, după prima înfrângere din play-off: „Ce să zic? Sunt cei mai buni din țară la asta”

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (9)
109272279906644
Andrei Dumitrescu  •  18 Iunie 2018, 19:58

Poate Fcsb-isti pt ca Stelisti in niciun caz nu sunt, respectati legea si institutiile tarii.

gicab
gicab  •  18 Iunie 2018, 18:50

“i-a solicitat "veteranului" stelist să-i facă "un tatuaj" direct pe mână. Un alt stelist solicitat de juniorii ”... ma gândeam ca s a dus talpan peste ei... când colo erau doar niște fecesebisti...

fcsbnuesteaua
fcsbnuesteaua  •  18 Iunie 2018, 19:01

'' • FCSB VIDEO Surpriză pentru steliști '' vai de capul vostru

Vezi toate comentariile (9)
Comentează