FOTBAL  »  Superliga  »  FC VOLUNTARI - CHIAJNA 1-0

VIDEO Un clasic în viață » Cernat continuă să impresioneze și la 36 de ani: a decis meciul cu Chiajna, 1-0

Cernat are și 14 selecții la prima reprezentativă, unde a marcat de două ori
Cernat are și 14 selecții la prima reprezentativă, unde a marcat de două ori

Articol de - Publicat duminica, 06 noiembrie 2016 00:00

La 36 de ani și 8 luni, Cernat continuă să impresioneze. Ieri a stabilit destinația celor 3 puncte cu o superexecuție.

Folclorul românesc este plin de aforisme dedicate celor mai în vârstă sau experimentați, celor buni și foarte buni. De genul "cine n-are bătrâni să-și cumpere", nu mai zicem de cel cu "găina" și "ciorba". Florin Cernat este după buletinul fotbalistic al Ligii 1 un fotbalist bătrân. În etate. Unii i-ar spune trecut.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Doar că mijlocașul ajuns la frumoasa vârstă de 36 de ani și 8 luni arată că nu degeaba a jucat la un nivel la care peste 90 la sută dintre colegii de campionat doar visează când pun capul pe pernă.

Cernat a arătat că a fi fotbalist nu ține de vârstă. Pe românește, omul poate juca acum oriunde în prima divizie internă. Nu se sprijină pe iarbă, ci face diferența.

Într-un meci destul de gri pe o vreme senină, Florin a fost giuvaierul care a strălucit. La ultima fază a meciului, a luat jocul pe cont propriu de la mijlocul terenului, l-a întors ca pe clătite pe Claudiu Melinte, după ce Raul Costin a alunecat caraghios. Și Melinte a fost și el pe la Palermo și Piacenza, a bătut la ușa Seriei A...

Cernat a făcut ce-a vrut și a tras viclean aducând victoria la ultima fază a partidei. În minutul 90 plus 2 și 25 de secunde. Până atunci, Costin Lazăr, Ivanovici și Adrian Bălan, respectiv Serediuc, Grădinaru și Cristescu au fost în fața golului. Fără rezultat. Cernat a semnat victoria ce-a săltat Voluntariul până la porțile play-off-ului.

"Pe final, am cam pierdut mijlocul terenului și ne-a fost teamă să nu primim gol. Dar Cernat ne-a adus victoria. E un jucător cu mare experiență, cu piciorul fin. Așteptăm multe de la el"
Costin Lazăr, mijlocaș FC Voluntari

"Eu voi juca fotbal atât cât simt că mă țin puterile. Și mă țin! Cred că putem obține rezultate foarte bune în continuare, trebuie doar să fim concentrați mereu până la ultimul fluier. Până la ultimul, nu doar până credem noi că s-a încheiat meciul"
Florin Cernat, mijlocaș FC Voluntari

5goluri și 5 pase decisive a reușit Cernat în 16 meciuri în toate competițiile

voluntari concordia 1 0

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ștefania Stoica, vedetă în interviul EHF: „Mi-a plăcut mereu de el. De asta am ales numărul 24!”
Handbal
Ștefania Stoica, vedetă în interviul EHF: „Mi-a plăcut mereu de el. De asta am ales numărul 24!”
Gigi Becali a văzut lista lui Mircea Lucescu și a reacționat: „El e cel mai bun din România!”
Nationala
Gigi Becali a văzut lista lui Mircea Lucescu și a reacționat: „El e cel mai bun din România!”
Surprize IMENSE în lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul în preliminariile CM: 4 fotbaliști în premieră
Nationala
Surprize IMENSE în lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul în preliminariile CM: 4 fotbaliști în premieră

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează