Articol de GSP - Publicat sambata, 16 martie 2019 22:34
Alin Minteuan, antrenorul CFR-ului, a ajuns la cinci victorii din tot atâtea meciuri pe banca ardelenilor, care s-au impus în deplasare cu Viitorul, scor 1-0, într-un duel din etapa a doua a play-off-ului.
„Sunt trei puncte importante, binevenite, sperăm să acumulăm cât mai multe. Sunt antrenorul unor campioni, nu mă surprinde că am cinci victorii de când am venit la echipă. Sperăm să facem în continuare o treabă bună. Din păcate, i-am pierdut pe Costache și Țucudean, asta este. Ne-au decimat aceste pierderi, dar azi am luat unele decizii privind echipa de start. Până la urmă, a ieșit bine.
Când câștigă, primul slogan al jucătorilor e «Să vină banii». Îi merită! Au făcut un meci foarte bun, probabil cel mai bun din acest sezon. A fost incredibil. Principala contracandidată la titlu este CFR-ul. Când ești sus, depinzi doar de tine”, a spus Minteuan, la TV Telekom Sport.
„M-au deranjat unele lucruri spuse despre mine, venite chiar din parta unor oameni de fotbal. Mi-am văzut de treaba mea și am făcut lucruri foarte bune” Alin Minteuan
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”