FOTBAL  »  Superliga  »  VIITORUL - CHINDIA 4-1

Gică Hagi, interviu incendiar după ce a promovat al 41-lea jucător la Viitorul: „Au început să ne bată vecinii, nu cred că asta le pică bine românilor. Eu zic, eu aud!”

Gică Hagi
Gică Hagi

Articol de - Publicat sambata, 25 iulie 2020 20:20 / Actualizat sambata, 25 iulie 2020 22:26

Gheorghe Hagi (55 de ani), antrenorul celor de la Viitorul, a oferit o nouă serie de declarații tari, în interviul acordat la finalul meciului contra Chindiei, scor 4-1. 

Hagi a făcut o comparație între România și Ungaria, aducând în discuție dificultățile financiare din Liga 1. Într-o nouă reacție marcă înregistrată, Hagi a pus pe tapet problemele pe care le întâmpină fotbalul românesc. 

„Cluburile trebuie susținute. Trebuie să producem jucători pentru echipa națională, să facem pentru România. Eu așa gândesc. Pentru mine, România este cea mai importantă, chiar dacă dincolo de asta, fiecare are interesul lui. Globalizarea înseamnă a produce un brand. Trebuie să ne luptăm ca să producem un brand, pe care să știm să-l vindem. Dar nu se vrea în România. Nu se implică nimeni.

Steaua și Dinamo au 10-12 milioane de euro buget, iar Real Madrid are 1 miliard. De unde e această diferență? Și vrem să ne batem cu ei. Nu se vrea în România. Nu se implică nimeni. M-am dus la primul ministru și i-am zis că statul trebuie să ajute toate centrele de copii și juniori. Că ele produc fotbaliști. Trebuie să lucrezi pentru România. Să vină sponsori de la multinaționale. S-ar aduna mulți bani. În toate țările civilizate, inclusiv în Spania, Germania, America, se întâmplă asta. Noi de ce nu-l facem? Ar fi timpul să ne unim și să discutăm despre cum să facem bugete mari, să fim competitivi, să avem salarii mari.

 Să dăm 20 de mii, 30 de mii, 50 de mii de euro pe lună, ca să concurăm cu vecinii noștri din Europa de Est. Ne-au luat-o înainte. Suntem depășiți. Eu zic, eu aud”, a spus Hagi, la Look Sport. 

Gică Hagi, anunț de ultim moment despre transferul lui Gabi Iancu: „Să vedeți pe ce bani pleacă!” + ce îl nemulțumește

Hagi: „Deja ne bat vecinii, nu cred că asta le pică bine românilor ”

„Eu sunt mic și nebăgat în seamă, dar zic lucruri mari. Dacă vrem fotbal bun, trebuie să avem buget de 20-26 de milioane de euro. Ca vecinii noștri, care au început să ne cumpere jucătorii. Deja ne bat vecinii de lângă noi. Nu cred că asta le pică bine românilor care țin cu România. Nu putem concura nici cu cei din jurul nostru. Că nu putem ține jucătorii.

Federația și Liga sunt foruri supreme la noi și trebuie să se ducă la ministere, la Guvern. Ele să meargă, nu noi. Eu m-am dus din proprie inițiativă, am făcut două-trei propuneri și apoi m-au luat peste picior la TV. Nu vreau să pierd timpul de pomană. Vreau ca Federația și Liga să facă ce trebuie” 

- Gică Hagi 

Gică Hagi: „Mă laud, am făcut și eu ceva”

Antrenorul constănțenilor a fost extrem de mulțumit după victoria categorică obținută pe teren propriu contra Chindiei Târgoviște, scor 4-1. 

„Regele” a lăudat jocul bun al echipei sale, dar și faptul că cinci dintre primii șase marcatori din campionat evoluează la Viitorul sau au fost crescuți în academia sa. 

  • Gabi Iancu (18 goluri), Denis Alibec (14), Ciâldău (14), Florinel Coman (12), Rivaldinho (11) sunt jucătorii la care face referire Hagi

„Știam că vom avea un meci complicat, contra unei echipe care joacă bine pe contraatac. Sunt mulțumit că avem multe goluri marcate. Mă laud și eu că fac ceva, face conducerea ceva: 5 dintre primii 6 marcatori din acest an sunt de aici. (n.a -  în actuala echipă sau formați de Viitorul).  

Jucăm, avem ritm, avem intensitate, facem presiune în minutul 80. Vom face schimbări și în următoarele meciuri, vor fi 5-6 jucători noi în fiecare partidă.

Suntem pregătiți pentru a juca până în decembrie fotbal. Așa fac și cei de afară, deci n-are rost să vorbim de altceva. Dacă fotbaliștii nu rezistă, îi schimbăm! Trebuie să ai 6-7 rezerve foarte bune, ceea ce noi avem. Sunt mândru de echipă”, a spus Hagi, la Look Sport. 

Jucătorii promovați de Viitorul

Astăzi, un alt puști a debutat la Viitorul. Este vorba despre Alexandru Georgescu (19 ani), introdus în minutul 74 al partidei, în locul lui Vlad Achim. A fost cel de-al 41-lea jucător promovat în Liga 1 de la Academia Hagi, din 2012 încoace. Iată lista completă:

  • născut în 1991: Aurelian Chițu
  • născuți în 1992: Romario Benzar, Alin Cârstocea
  • născuți în 1993: Cristian Gavra, Alexandru Buzbuchi
  • născuți în 1994: Ionuț Puțanu, Gabriel Iancu, Bogdan Țîru, Boban Nikolov, Florin Tănase, Bogdan Mitache
  • născuți în 1995: Mihai Bălașa, Ionuț Vînă, Alexandru Mitriță, Alexandru Tîrnovan, Robert Hodorogea
  • născuți în 1996: Răzvan Marin, Florin Cioablă, Ciprian Perju, Paul Iacob
  • născuți în 1997: Cristian Manea, Dragoș Nedelcu, Arpad Tordai, Alexandru Cicâldău, Alexandru Stoica
  • născuți în 1998: Ianis Hagi, Florinel Coman, Carlo Casap, Andrei Ciobanu, Doru Dumitrescu, Virgil Ghiță, Tiberiu Căpușă
  • născuți în 1999: Tudor Băluță, Alexandru Mățan, Denis Drăguș, Radu Boboc
  • născut în 2000: Marius Leca
  • născut în 2001: Alexandru Georgescu
  • născuți în 2002: Alexi Pitu, Louis Munteanu, Darius Grosu

Clasament play-out Liga 1:

Vezi AICI toate detaliile de la meciul Viitorul - Chindia 4-1

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (22)
remarque
remarque  •  26 Iulie 2020, 14:42
Postat de Serban Ion pe 26 Iulie 2020, 13:07

Dacă nu ti place fotbalul românesc de ce *** mai comentezi ca *** pe aici??Nici un campionat din lume nu este perfect..Cazuri de corupție se intampla si in campionatele cele mai tari(Italia de exemplu sau Spania)..Si acolo arbitrii fura echipele mici si ii favorizează pe granzi.. Dacă citeai câteva comentarii precedente din această știre poate ai fi inteles câteva lucruri..Asa dovedești ***

Mie nu-mi place fotbalul romanesc propus de Hagi si de clanul Becali. Si rezultatele obtinute de trupa lui Hagi in Europa nu ii sustin teoria. Daca Gica avea dreptate, ar fi avut rezultate aplicand metoda propusa de el. Hagi crede ca cineva e prost sa ii dea bani ca sa faca el ce vrea cu ei. Iar tu esti prea prost ca macar sa iti dai seama ca esti prost.

161433625322879
Serban Ion  •  26 Iulie 2020, 13:07
Postat de remarque pe 26 Iulie 2020, 10:24

Sponsorii vin, daca vin, intr-o competitie corecta si care prezinta interes pentru public. Asta inseamna fara omenii, cu arbitraje corecte, cu brand-uri recunoscute, cu rivalitati sportive. Pe cine intereseaza un meci Astra-Viitorul, Voluntari-Clinceni, Chiajna-Voluntari, Viitorul-Voluntari, Viitorul-Clinceni, Astra-Voluntari si combinatii ale acestoa cu Calarasi, Hermanstadt, Mioveni, Chindia, Botosani, Sepsi? Pe cine interseaza ”transferuri” de la Cacademie la FCSB? Ca e pandemie, ca nu e pandemie, numarul spectatorilor tot aproape de zero este. Si acum dati vina pe altii? Nu tata! Voi ati adus fotbalul unde este. Si acum vreti sa vina altii sa bage bani. Si voi sa ii scoateti. Serios? Noapte buna!

Dacă nu ti place fotbalul românesc de ce *** mai comentezi ca *** pe aici??Nici un campionat din lume nu este perfect..Cazuri de corupție se intampla si in campionatele cele mai tari(Italia de exemplu sau Spania)..Si acolo arbitrii fura echipele mici si ii favorizează pe granzi.. Dacă citeai câteva comentarii precedente din această știre poate ai fi inteles câteva lucruri..Asa dovedești ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

106739287242862
Victor Kandalakis  •  26 Iulie 2020, 12:44

Alooo ! Dactilografa de serviciu - nu cred ca Gica a spus asa : "„Cluburile trebuie susținute" . Sichiar daca a spus, tu o fata "inteligenta", trebuia sa corectezi : Cluburile trebuieSC susținute Vai de mama voastra 4 clase facute si doua Diplome cumparate!

Vezi toate comentariile (22)
Comentează