Articol de GSP - Publicat vineri, 05 martie 2021 22:00 / Actualizat vineri, 05 martie 2021 22:33
Partida dintre Viitorul și Academica Clinceni s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, în runda cu numărul 26 din Liga 1.
Viitorul a început în forță partida de pe teren propriu, iar Jo Santos a încercat să deschidă scorul cu un șut puternic de la mare distanță. Execuția brazilianului care a deschis scorul în „măcelul” din Ștefan cel Mare a fost parată de Octavian Vâlceanu.
Andrei Ciobanu, căpitanul trupei de la malul mării, și-a încercat și el norocul cu o execuție din afara careului, dar șutul său a trecut puțin pe lângă poartă, iar tabela a rămas intactă pe stadionul Central din Complexul Academiei Gheorghe Hagi.
Răzvan Andronic, schimbat după ce a deschis scorul
La Ovidiu, scorul a fost deschis de Răzvan Andronic, a aflat la prima reușită în tricoul Academicii Clinceni. Atacantul a marcat după ce a reluat cu capul centrarea „decarului” Cristian Tănase. A fost primul gol marcat de trupa din Ilfov pe terenul Viitorului.
După pauză, Andronic, marcatorul din prima repriză, a fost înlocuit de Lucian Dumitriu. În minutul 52, Tsvetelin Chunchukov a avut ocazia de a mări avantajul Clinceniului, dar a șutat slab din întoarcere.
În minutul 82 al meciului dintre Viitorul și Academica Clinceni, la scorul de 1-0 pentru oaspeți, ilfovenii ar fi trebuit să beneficieze de un penalty. Chunchukov se afla în fața lui Cojocaru în momentul în care portarul lui Rednic a încercat - fără succes - să respingă o minge aflată în aer. Bulgarul a fost pur și simplu doborât de intervenția neglijentă a lui Cojocaru! Inexplicabil, „centralul” Marian Barbu a lăsat jocul să continue.
Juvhel Tsoumou, gol marcat în prelungiri
Juvhel Tsoumou a restabilit egalitatea pe tabelă în prelungirile partidei, după ce a înscris cu un șut puternic din interiorul careului, la prima partidă disputată de atacantul congolez pe stadionul Viitorului.
8 goluria marcat până acum Juvhel Tsoumou în Liga 1. Pe lângă golul marcat în tricoul Viitorului, a mai înscris de 6 ori pentru Hermannstadt și o singură dată pentru FCSB
Viitorul, șanse infime de a prinde play-off-ul
Viitorul Constanța a obținut un punct în prelungirile partidei, dar poate rata calificarea în play-off pentru a doua oară consecutiv. Echipa pregătită de Mircea Rednic are 28 de puncte și se află la 8 lungimi de ultima poziție care asigură calificarea în play-off, ocupată de FC Botoșani.
Clasament Liga 1
4 meciuriconsecutive fără victorie are Viitorul pe propriul stadion. Ultima victorie a fost cu FC Hermannstadt, pe 10 ianuarie, în primul meci oficial al anului din Liga 1
Programul rundei #26 din Liga 1
Viitorul - Clinceni 1-1
- Au marcat: Tsoumou 92 / Andronic 42
Vezi aici VIDEO cu cele mai importante faze din meci
Viitorul - Clinceni: echipele de start
Viitorul: Cojocaru - Dussaut, Mladen, Dobrosavlevici, Boboc - Matei, Artean, Ciobanu - Jo Santos, Andronache, Grădinaru
Rezerve: Căbuz - Babunski, Pitu, Tsoumou, Dănuleasa, Grameni, Ganea, Benzar, Gaztanaga
Antrenor: Mircea Rednic
Clinceni: Oct. Vâlceanu - F. Achim, Bilali, Gardoș, Pârvulescu - Cordea, Moulin, Cebotaru, Cr. Tănase - Chunchukov, Andronic
Rezerve: Ureche - Pashov, Chandarov, Ventura, Dobrescu, Morar, Dumitriu, Longher, A. Popa
Antrenor: Ilie Poenaru
Stadion: „Academia Gheorghe Hagi” (Ovidiu)
Arbitru: Marian Barbu / A1: Ovidiu Artene; A2: Marius Marica