Articol de Liviu Manolache - Publicat duminica, 02 decembrie 2018 10:11
Dinamo a cedat categoric în deplasarea de la Viitorul, scor 1-4. Mircea Rednic, antrenorul "câinilor", și-a ironizat rivalii la final.
"Parcă prea ușor cădeau în dueluri, se tăvăleau. Al doilea cartonaș galben primit de Olteanu a fost degeaba.
Când ești arbitru și te ceartă un copil de 18 ani înseamnă că nu ai personalitate.
Bravo lor! Dar atenție, că vin cupele europene", a declarat Rednic în timpul conferinței de presă de la final.
Gică Hagi nu a reuşit în 3 sezoane să o califice pe Viitorul în faza grupelor, dar a ajuns în grupele UCL cu Steaua în 2007/08, când a trecut de Zaglebie Lubin şi Bate Borisov.
Rednic în cupele europene: Mereu aproape
- Sezonul 2002/2003, eliminat cu Rapid în turul 1 al Cupei UEFA de Vitesse 1-1/0-1;
- Sezonul 2003/2004, a fost aproape de calificare în turul 3 preliminar UCL, după ce a condus-o pe Anderlecht la pauză, în deplasare cu 2-0, dar a pierdut în final cu 2-3;
- Sezonul 2006/2007, cea mai bună performanţă: o califică pe Dinamo în primăvara europeană, după ce termină pe 2 o grupă cu Tottenham, Leverkusen, Beşiktaş şi Bruges. Eliminat în 16-imi de Benfica 0-1/1-2;
- Sezonul 2007/2008, din nou aproape de grupele UCL, de astă dată cu Dinamo, dar e scos de Lazio după o a doua repriză dezastruoasă pe teren propriu 1-1/1-3;
- Tot cu Dinamo, în 08/09, a ratat calificarea în grupele Cupei UEFA, după ce a fost scos de NEC Nijmegen 0-1/0-0.
ironizat de Mihai Stoica
Performanțele europene ale lui Mircea Rednic au fost ironizate de Mihai Stoica: "Gnohere are meciuri în cupele europene câte are Rednic în toată cariera lui".
Vezi și:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro