FOTBAL  »  Superliga  »  VIITORUL - FCSB, 9 SEPTEMBRIE, 21:30, DIGI, DOLCE, LOOK, GSP.RO

Viitorul ia bani dacă FCSB are succes! Ce înțelegere ciudată au Gică Hagi și Gigi Becali

Articol de - Publicat joi, 31 august 2017 09:00

Etapa următoare conține un meci ciudat: dobrogenii primesc un milion de euro, clauze din transferuri, dacă formația lui Becali va participa în grupele Champions League.

Viitorul are șansă dublă în acest sezon: dacă nu reușește să-și păstreze titlul pe care l-a cucerit în stagiunea trecută, are interesul să devină FCSB campioană. Tocmai clubul cu care s-a luptat în vara asta într-un proces la TAS!

Becali a căutat să-l deposedeze pe nașul lui, Hagi, de "coroana" câștigată cu ajutorul unei "chichițe" din regulamentele FRF&LPF. După ce a pierdut litigiul, Gigi a cumpărat trei fotbaliști de la Viitorul: Benzar, Nedelcu și Coman. O afacere derulată pe un termen lung, datele tranzacției nu s-au închis odată cu trecerea jucătorilor în cantonamentul din Berceni al FCSB.

Locul 2 nu mai participă

Formația din Dobrogea încă mai poate primi bani de la Becali, în funcție de randamentul fotbaliștilor și de rezultatele echipei roș-albastre. Printre clauzele care privesc viitorul: Gigi plătește un milion de euro dacă FCSB se califică în grupele Champions League, ediția 2018-2019 a competiției.

Pentru a fi îndeplinită condiția aceasta, echipa din București ar trebui să câștige campionatul, fiindcă a doua clasată nu va mai participa în preliminariile UCL din sezonul următor. Liga 1 a pierdut un loc european din pricina regresului coeficientului, de aceea vicecampioana va coborî în Europa League. Pe scurt, calculul spune că Viitorul ar avea de câștigat bani mulți dacă FCSB, adversara din etapa următoare, ar deveni campioană.

În play-off va conta mai mult

Constănțenii au câștigat deja mult de pe urma afacerilor cu Becali. Enorm, raportat la nivelul campionatului românesc! Nedelcu și Benzar au costat 2,7 milioane de euro, pentru Coman s-au mai achitat două milioane de euro. Plus procente din transferuri viitoare ale jucătorilor. Plus milionul de euro pentru calificarea în Champions a formației pe care o conduce Gigi, câte 500.000 de euro la Coman și la Nedelcu.

Ultima condiție va transforma clubul lui Hagi într-un "jucător" important mai ales în play-off, dacă albaștrii vor reuși să se califice din nou în turneul pentru titlu. Viitorul ar deveni un aliat al FCSB, un "prieten" cu un interes concret, din moment ce dobrogenii ar avea de câștigat dacă steliștii iau titlul și trec și de preliminarii.

Ultima rundă din play-off-ul trecut a avut programat jocul Viitorul - CFR Cluj. Becali a încercat s-o motiveze pe CFR împotriva trupei din Dobrogea, în speranța că oamenii lui Hagi se vor împiedica și FCSB va pune mâna pe titlu în ultima clipă. Nu i-a ieșit strategia.

Dacă se va repeta un asemenea duel în stagiunea curentă și va exista o concurență Steaua-CFR pentru titlu, o întrecere care pare previzibilă în acest moment, Viitorul n-ar mai avea nevoie de vreo intervenție a lui Becali. Ar lupta împotriva CFR pentru un milion de euro, clauza din actele de transfer cu Becali!

"Dacă în etapa următoare se va juca un meci între Viitorul 1 și Viitorul 2? Aleg să nu răspund la asemenea întrebări șmechere!"
Gheorghe Hagi, manager Viitorul

S-a prins Gigi că are nevoie de un aliat?

FCSB a pierdut de fiecare dată titlul de când în Liga 1 se joacă după sistemul curent, cu play-off și cu play-out. În primul sezon organizat astfel, campioană a devenit Astra. În al doilea, Viitorul. Daniel Pancu, un rival tradițional al roș-albaștrilor, a avut o explicație de "strategie" pentru eșecurile echipei lui Becali: "Steaua n-a mai câștigat campionatul în ultimii doi ani fiindcă are dușmani în campionat, iar în play-off, dușmanii contează! Atitudinea arogantă a celor de la FCSB a sporit numărul dușmanilor. Și-au asumat că așa vor să se comporte". În sezonul trecut, Viitorul a câștigat titlul după două victorii controversate, cu Astra și cu Craiova. De la giurgiuveni a greșit Săpunaru, de asemenea un rival "clasic" al Stelei, iar Becali a considerat că "Săpun" a greșit intenționat pro Viitorul, ca să nu ia FCSB titlul. Pe urmă a intrat în "joc" și Craiova: oltenii au folosit împotriva echipei lui Hagi o formulă alcătuită din rezerve și din fotbaliști foarte tineri. Constănțenii au câștigat și acel meci și s-au mai apropiat un pic de titlu.

"Îi dau lui Coman un salariu mare, aproape 15.000 de euro pe lună. Viitorul a luat două milioane de euro și mai ia cinci sute de mii pe el dacă ne calificăm în grupele Ligii Campionilor"
Gigi Becali, patronul FCSB

Cosmin Prișcă

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Stranieri
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (61)
dubluv
dubluv  •  01 Septembrie 2017, 09:05
Postat de Muzzi Ciprian pe 01 Septembrie 2017, 00:24

Ca de obicei, o stire ***, strambata si interpretata de marii ziaristi de la gazeta, ca sa dea bine ca rating! nu este sufiecient ca FCSB sa ia campionatul,dragilor ***, FCSB trebuie sa mearga in CL! adica frectie cu apa rece la picior de lemn, Hagi o sa ia banii aia cam...niciodata! vad ca FCSB o da in gang-bang in preliminarii in ultimii ani, asa ca ma incercati ,demni urmasi ai lui Senzationescu!

nu e suficient, dar e necesar!

10155074652718103
Muzzi Ciprian  •  01 Septembrie 2017, 00:24

Ca de obicei, o stire ***, strambata si interpretata de marii ziaristi de la gazeta, ca sa dea bine ca rating! nu este sufiecient ca FCSB sa ia campionatul,dragilor ***, FCSB trebuie sa mearga in CL! adica frectie cu apa rece la picior de lemn, Hagi o sa ia banii aia cam...niciodata! vad ca FCSB o da in gang-bang in preliminarii in ultimii ani, asa ca ma incercati ,demni urmasi ai lui Senzationescu!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

indolentu
indolentu  •  31 August 2017, 16:23
Postat de mixmax pe 31 August 2017, 15:13

vezi ca a bagat brichete la mall...

a bagat ba minimax sau maximix ce nume de biscuiti ti ai luat a bagat brichete ca ie mai multe ie sub 66 deci nu se pune merge si cu a bagat brichete.ba iesti bun mai stai p aici ca trebuiesti

Vezi toate comentariile (61)
Comentează