Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 22 mai 2018 09:00
Astăzi, clujenii vor şti dacă se continuă sau nu cu "Bursucul" care le-a readus titlul în Gruia. Vor fi discuţii despre transferuri şi strategia viitorului sezon.
CFR Cluj este noua campioană a României, dar nu ştie exact dacă va merge în frunte cu Dan Petrescu antrenor. Omul care a readus titlul în Gruia după o pauză de 6 ani este îmbiat cu o ofertă dublă ca salariu din China, 800.000 de euro de la Guizhou Hengfeng. Cu toate că "Bursucul" repetă, obsedant chiar: "Eu mai am 2 ani contract, am spus de o sută de ori că vreau să rămân, nu sunt în situaţia de a pune condiţii. Doar că ne vom pune la masă şi vom discuta".
"E nevoie de tineri"
Echipa a luat vacanţă, tehnicianul va avea o întrevedere astăzi sau mâine cu şefii grupării pentru a vedea exact care e situaţia şi a stabili strategia. Totodată, se va lămuri clar dacă merge mai departe cu CFR sau nu. Se vor pune negru pe alb şi numele pentru transferuri, şi ce investiţii se pot face în mercato. "E nevoie de jucători tineri la mijloc, unde evoluează Culio şi Hoban, care au experienţă, dar au şi ei o vârstă. Aşa, nu vreau schimbări multe", a comentat Petrescu.
Planul B
Surse din lumea fotbalului afirmă că deja există o listă de rezervă cu posibili antrenori dispuşi să preia noua campioană. Sunt Edward Iordănescu şi Marius Şumudică, liberi de contract, dar şi Ladislau Boloni, în prezent la Antwerpen. Cei de la TV Digi Sport au scris şi de o eventuală numire a lui Victor Piţurcă dacă Petrescu pleacă până la urmă în China.
"Am vorbit şi cu patronul echipei, mi-a comunicat că Dan Petrescu rămâne. Ca orice om, Dan Petrescu are o persoană, două extrem de apropiate, cu care împărtăşeşte toate detaliile. Şi el le-a spus acestora că nu vrea să plece"
Iuliu Mureşan, preşedinte CFR Cluj, la TV Digi Sport
"Dan Petrescu e campion în România, iar acum Guizhou Hengfeng îl aşteaptă să salveze echipa, mai ales că echipa se îndreaptă spre retrogradare. Conducerea vrea să-l schimbe neapărat pe Gregorio Manzano cu un technician cu aură de campion"
Site-ul zynews.com
5 idei de la Dan Petrescu după succes
- "Dacă ajungem în grupele Champions League e ca şi cum aş câştiga, de fapt, Champions League"
- "S-a sucit puţin şi norocul, Djokovici nu prea dă bine de obicei cu capul. Cred că avem una dintre cele mai bune apărări din Europa. N-am fost învinşi în 2018. E clar că lumea vrea 4-0, 5-0, poate vine alt antrenor care să câştige astfel, dacă asta se vrea!"
- "Nu se ştie ce va fi în viitor. Normal, îmi doresc să continuu la CFR. Mai am un an contract, sunt clauze foarte mari la mijloc"
- "Înainte de meciul cu Viitorul, la şedinţa tehnică, am vizionat cu toţii un filmuleţ cu mesaje în toate limbile pământului de la familiile fotbaliştilor. Am fost impresionat, am plâns şi când l-am văzut singur, şi când l-am vizionat cu echipa, acest filmuleţ ne-a dat forţă"
- "I-am întrebat pe băieţi, pe fiecare în parte, după ce ne-a egalat FCSB pe Naţional Arena: "Mă, vreţi să ne mai batem, ne mai luptăm cu ei?!". Fiecare a răspuns afirmativ"
24 de etapedin totalul celor 36, CFR Cluj a stat pe locul 1 al clasamentului
14 meciuri fără înfrângere la rând, ultimele, a strâns noua campioană, singura neînvinsă în 2018
6 victorii consecutivefără gol primit, a avut CFR în această ediţie, după o altă serie de 5 succese la rând, tot fără gol primit, în startul campionatului