FOTBAL  »  Superliga  »  FARUL - POLI IAȘI

5 lucruri care nu s-au văzut la Farul - Poli Iași 0-0 » „Centralul” Viorel Flueran către arbitrul din camera VAR: "Și acum eu ce să fac, Sorine?"

Articol de - Publicat sambata, 15 martie 2025 20:57 / Actualizat sambata, 15 martie 2025 23:21

Chiar dacă nu a avut un meci dificil în Farul - Poli Iași 0-0, „centralul” Viorel Flueran a luat câteva decizii care i-au iritat pe jucătorii ambelor echipe.

La o astfel de fază, arbitrul din Băilești a părut să primească informații din camera VAR, chiar dacă nu era vorba de vreo lovitură de pedeapsă sau un posibil cartonaș roșu. GSP.ro vă dezvăluie 5 lucruri care nu s-au văzut la TV în meciul dintre Farul Constanța și Poli Iași

Gică Hagi își condamnă jucătorii după Farul - Poli Iași: „Asta ne-a lipsit. Atât”
FARUL - IAȘI
Gică Hagi își condamnă jucătorii după Farul - Poli Iași: „Asta ne-a lipsit. Atât”

1. Echipa lui Gică Hagi a jucat primul meci în play-out de când a preluat denumirea Farul Constanța și joacă în alb și albastru. Ultima prezență în această fază a Superligii data din primăvara lui 2021, când formația constănțeană evolua sub numele de Viitorul și încheia play-out-ul pe locul 3.

În ultimele trei sezoane, „marinarii” au fost prezenți în play-off, trecându-și în cont și titlul de campioană în 2023. Drept urmare, fanii nu s-au înghesuit la stadion, chiar dacă vremea a fost perfectă, în jur de 20 de grade. Nici de la Iași nu au venit suporterii, în peluza suporterilor fiind prezenți doar 3 spectatori.

2. Organizatorii s-au confruntat cu probleme la tabela de marcaj a micuței arenei de la Ovidiu. Aceasta s-a blocat în minutul 25 și 16 secunde și a rămas neschimbată timp de aproape 10 minute. În cele din urmă, oficialii gazdelor au fost nevoiți să o restarteze și aproape 2 minute a rămas stinsă. Când și-a revenit, era cu trei minute înainte față de timpul oficial, dar organizatorii au remediat rapid deficiența.

3. În ultimul minut din prima repriză, Dan Sîrbu a fost faultat în fața tribunei a II-a de către Stefan Stefanovici, dar arbitrul Viorel Flueran a lăsat jocul să continue. Fundașul gazdelor a rămas la pământ, acuzând o accidentare, și, pentru că faza se desfășura în aceeași zonă, „centralul” a decis să oprească partida și să ceară intervenția medicilor.

În momentul de întrerupere, Viorel Flueran s-a conversat prin sistemul audio cu arbitrul aflat în camera VAR, Sorin Costreie. „Și acum eu ce să fac, Sorine?”, a spus acesta, fiind probabil informat despre faultul din faza anterioară. În cele din urmă, jocul s-a reluat printr-o minge de arbitru, iar un minut mai târziu Flueran a pus capăt primei reprize.

Au schimbat antrenorul și n-au pierdut de 6 meciuri. Ce s-a întâmplat la echipa din Superligă: „Am eliminat lucrurile astea”
FARUL - POLI IAȘI 0-0
Au schimbat antrenorul și n-au pierdut de 6 meciuri. Ce s-a întâmplat la echipa din Superligă: „Am eliminat lucrurile astea”

4. Jucătorul pe care AS Monaco a plătit 10 milioane de euro în 2017, Adama Diakhaby, s-a remarcat printr-o ieșire nervoasă în repriza secundă. La un fault simplu la mijlocul terenului, în minutul 61, francezul în vârstă de 28 de ani a protestat vehement la adresa „centralului” Viorel Flueran, care l-a potolit cu greu după o intervenție fermă. Surescitat, mijlocașul lui Poli și-a îndreptat atenția către fundașul gazdelor, Cristi Ganea, care i-a făcut semn să tacă, ducând degetul la gură.

Cei doi au fost avertizați doar verbal de arbitru, dar antrenorul ieșenilor, Vasile Miriuță, a reacționat rapid și, după două minute, l-a înlocuit pe Diakhaby, nedorind să riște o eventuală eliminare a jucătorului său din cauza comportamentului agresiv. „E cu Ramadan el, nu a mâncat. Știți cum e când nu mănânci, ești mai nervos. L-am scos că nu mai putea să alerge”, a explicat Vasile Miriuță. 

Transfer TARE în Superliga! Acord cu fostul star din Premier League, pe care s-au plătit în total 20 de milioane de euro
MERCATO
Transfer TARE în Superliga! Acord cu fostul star din Premier League, pe care s-au plătit în total 20 de milioane de euro

5. Oaspeții au fost extrem de nemulțumiți pentru că nu au primit o lovitură de colț la ultimul atac al partidei. De altfel, antrenorul Vasile Miriuță a venit la mijlocul terenului, la finalul jocului, și le-a reproșat acest lucru „centralului” Viorel Flueran și asistentului Cosmin Bojan.

Tehnicianul i-a îmbrățișat apoi pe veteranii de la Farul, Ionuț Larie și Denis Alibec, după care și-a strâns jucătorii și i-a felicitat pentru al șaselea meci fără înfrângere. 

Citește și:
Dinamoviștii strâng rândurile pentru Mircea Lucescu: „Eu sper să nu fie adevărat”
Nationala
Dinamoviștii strâng rândurile pentru Mircea Lucescu: „Eu sper să nu fie adevărat”
Ce l-a surprins pe Costel Gâlcă în Hermannstadt - Rapid: „Adevărul e că nu mă așteptam”
Superliga
Ce l-a surprins pe Costel Gâlcă în Hermannstadt - Rapid: „Adevărul e că nu mă așteptam”
Decizia lui Ilie Bolojan după ce Mihai Neșu a reclamat plata impozitului de 36.000 de euro!
Stiri extrasport
Decizia lui Ilie Bolojan după ce Mihai Neșu a reclamat plata impozitului de 36.000 de euro!
Incredibil câți oameni au urmărit la TV finala Campionatului European de handbal masculin
Handbal
Incredibil câți oameni au urmărit la TV finala Campionatului European de handbal masculin
AI-ul Grok nu mai dezbracă decât bărbați
Profit.ro
AI-ul Grok nu mai dezbracă decât bărbați
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează