Articol de Cezar Titor - Publicat joi, 15 februarie 2024 15:02 / Actualizat sambata, 17 februarie 2024 00:11
Vlad Iacob (36 de ani), fostul administrator special de la Dinamo în eșalonul secund, a fost invitat la GSP Live și a criticat în termeni dur modalitatea în care managementul „câinilor” a gestionat relația cu unul dintre jucătorii de bază în acest sezon.
Alexandru Barbu, moderatorul GSP Live, l-a chestionat pe Iacob privind situația lui Lucas Alves, salariul de 12.000 euro al brazilianului și decizia lui Ovidiu Burcă de a îi oferi banderola de căpitan într-un timp atât de scurt.
Banderola lui Lucas, marea problemă a lui Dinamo
Venit în vară la Dinamo, fundașul central Lucas Alves (31 de ani) a plecat în această perioadă de mercato la Nam Dinh FC, liderul din Vietnam. 65.000 euro a primit Dinamo în schimbul acestuia, sumă reprezentând clauza de reziliere a contractului.
17partide a evoluat Lucas Alves pentru Dinamo în campionat și Cupa României
VIDEO. Vlad Iacob a criticat decizia de a îl numi pe Lucas Alves căpitan la Dinamo și de a îi oferi cel mai mare salariu
„Dacă aș fi fost în locul lui Ovidiu Burcă, cu siguranță nu i-aș fi oferit banderola de căpitan. Mai mult, nu i-aș fi oferit unui jucător defensiv, unui fundaș central, cel mai mare salariu din cadrul clubului.”
Fostul administrator special al câinilor a completat ideea, afirmând că „nu aș fi făcut asta. Este o greșeală strategică majoră!”.
Lucas Alves, „designated player” în Liga 1?
Pentru a își întări argumentul privind căruia un fundaș nu ar trebui să aibă cel mai mare salariu dintr-un lot, Vlad Iacob a oferit un exemplu managerial de peste Atlantic.
„Sunt campionate unde există un plafon de salarii, spre exemplu în MLS, unde este în jur de 500.000 dolari pe sezon. Însă există acei „Designated Players”, jucători pentru care pot plăti mai mult. Fără doar și poate, acei jucători sunt de fiecare dată jucători ofensivi: atacanți, extreme sau mijlocași de creație.
Fostul oficial al „câinilor” face referire la „Designated Player Rule” din MLS, supranumită și „Regula Beckham”, ce le permite francizelor americane să semneze un număr maxim de trei jucători considerați superiori posibilităților respectivului club, fie ca salariu, fie ca sumă de transfer. Exemple celebre de „designated player” din MLS: Lionel Messi, Lorenzo Insigne, Xherdan Shaqiri sau Sergio Busquets.
Iacob a comparat situația lui Lucas Alves cu cea a lui Ashley Cole, ce s-a transferat la LA Galaxy în 2016: „Ashley Cole când a mers la Los Angeles, nu era în acea categorie de jucători. A avut un salariu minuscul pentru pretențiile sale, însă a primit alte beneficii precum locuința, contracte cu sponsorii și multe altele. Cluburile bine organizate nu oferă cel mai mare salariu unui jucător cu profil defensiv, ci celor care pot face diferența.”