Articol de Adrian Jitea - Publicat joi, 09 februarie 2023 16:12 / Actualizat joi, 09 februarie 2023 16:20
Wesley Jobello (29 de ani), extremă din Martinica, a fost prezentat la FC Argeș, la o zi distanță după ce Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor l-a declarat jucător liber de contract.
Wesley Jobello a refuzat prelungirea contractului în condițiile dorite de UTA, o scădere semnificativă a salariului, a reclamat clubul la Comisii și a obținut dreptul de a semna cu orice altă formație. Dorit și de CSA Steaua, în Liga 2, internaționalul din Martinica a fost deja prezentat la FC Argeș.
Wesley Jobello, prezentat la FC Argeș
Bine ai venit, Wesley Georges Jobello! Bienvenu! FC Argeș a ajuns la un acord cu Wesley Jobello, internațional din Martinica, insulă în partea estică a Caraibelor. În vârstă de 29 de ani, noul mijlocaș stânga al clubului nostru a evoluat ultima oară la UTA Arad, strângând 17 partide în acest sezon pentru Bătrâna Doamnă. Acesta poate evolua și ca mijlocaș dreapta
- Comunicat FC Argeș
Wesley Jobello a sosit la UTA în vara anului 2022. A bifat 20 de apariții în actuala stagiune, 17 în Liga 1 și 3 în Cupa României. A marcat un gol și a oferit două pase decisive.
250.000 de euroeste cota lui Wesley Jobello, potrivit Transfermarkt
Bursa transferurilor la FC Argeș:
- Antrenor: Marius Croitoru (confirmat)
- Veniri: Zebici (Korona Kielce), Târcoveanu (FC Botoșani), Mimito (Cerno More), Brendon (Ho Chi Minh City), Rizzi (Gimnasia)
- Reveniri: A. Bucur (Ceahlăul)
- Plecări: Ișfan (CSU Craiova), Cestor (Radomiak Radom), Raynov (liber), Greab (CS Mioveni), Bryan Alceus (Olympiakos Nikosia - împrumut)