FOTBAL  »  Superliga  »  PANDURII-CRAIOVA, LUNI ORA 20:00, DIGISPORT, LIVETEXT PE GSP.RO

Gîngioveanu: "Sînt convins că vor apărea şi rezultatele, trebuie să luăm puncte"

Articol de GSP - Publicat sambata, 06 martie 2010 00:00

Fotbalistul Cosmin Gângioveanu a declarat că meciul cu Pandurii poate fi un nou început pentru Universitatea Craiova: "Avem nevoie de rezultate. Cred că am jucat bine în aceste două partide din retur, dar din păcate nu am reuşit să luăm puncte. Sunt convins că vor apărea şi rezultate, şi chiar de luni cu Pandurii. Va fi un meci foarte, dificil, dar vom da totul pentru al câştiga. Eu am un moral bun, după ce am marcat la naţională. Nu este o situaţie dramatică, dar trebuie să luăm puncte".

Tehnicianul Mark Wotte a declarat că Universitatea Craiova are de disputat în perioada următoare trei meciuri foarte importante, cu Pandurii Târgu Jiu, FC Braşov şi Gloria Bistriţa.

"Ne aşteaptă trei meciuri foarte, foarte importante. Am avut şi ghinion în aceste două partide. În primul meci am avut un penalti neacordat, iar în cel de-al doilea am ratat un penalti. Ne trebuie neapărat victoria. Nu mă mulţumesc cu un rezultat de egalitate. Vrem cel puţin şase, şapte puncte din următoarele trei jocuri. Dacă le vom obţine vom urca spre locul 10", a spus Wotte în limba română.

Antrenorul olandez a vorbit apoi în limba engleză: "Nu este o situaţie dramatică, De când am venit la echipă au avut câteva schimbări în lot. Au plecat cinci, şase jucători, au venit alţi patru,cinci. De exemplu. Iliev a venit pe finalul pregătirii, el a jucat direct în campionat şi este foarte greu mai ales ca fundaş să te coordonezi. Cred că de la acest meci se vor schimba multe în jocul nostru", a spus Wotte, conform Mediafax

Mark Wotte a precizat că la meciul de luni, cu Pandurii, va avea câteva schimbări în lot. "Pentru meciul cu Pandurii vor apărea şi câteva schimbări în lot. Veţi vedea. Au intrat de azi 20 de jucători în cantonament, printre ei şi Dilevski, cel care a lipsit fiind accidentat în aceste două jocuri. Avem mare nevoie de rezultate. Întâlnim o echipă foarte bună, bătăioasă, incomodă, care se apără foarte bine şi e redutabilă pe atac. Îi respectăm, dar nu ne este teamă, aşa cum nu ne este teamă de nimeni. Nu se pune problema să renunţ dacă nu vom obţine punctele care le propunem. Am venit aici să muncim să facem treabă bună, nu să renunţăm aşa uşor", a adăugat el.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
Superliga

UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Dan Șucu a investit 20 de milioane de euro la Rapid! Giuleștenii sunt pe pierdere de cinci ori mai mare decât acum șase ani

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”

Comentarii (1)
craiovafan13
craiovafan13  •  08 Martie 2010, 15:42

bafta Craiova !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează