Articol de Theodor Jumătate - Publicat joi, 04 ianuarie 2024 13:19 / Actualizat joi, 04 ianuarie 2024 15:39
Yevhen Konoplyanka, 34 de ani, concediat de CFR Cluj după numai cinci luni, protestează în presa din țara lui. Susține că nu a fost plătit și că nu a fost folosit nici când putea juca. Neagă vehement că s-a dat lovit: „O prostie absolută”.
Yevhen Konoplyanka, 34 de ani, e doar o amintire a extremei care impresiona Ucraina și Europa într-un moment al carierei, când juca finala Europa League cu Dnipro și se transfera la FC Sevilla.
Yevhen Konoplyanka, doar 4 partide la CFR, niciodată titular, 13,5 minute în medie pe meci!
Venit gratis la CFR de la Cracovia, în vara trecută, internaționalul ucrainean cu 87 de selecții și 21 de goluri a rămas doar cinci luni la Cluj.
Perioadă în care a evoluat numai de 4 ori, trei partide în campionat, una în preliminariile Conference League, niciodată titular, 54 de minute în total, 13,5 minute în medie pe meci!
Concediat la jumătatea sezonului de CFR, Konoplianka a atacat clubul în presa din țara lui, cum a mai făcut-o o dată în trecut. Legat de salariu, de antrenor, de joc și de acuzația că ar fi simulat accidentări pentru a nu intra pe teren.
Yevhen Konoplyanka: „Am zis că eu nu mai am ce face cu acest antrenor. Doar «dă și fugi!»”
„Din cele cinci salarii pe care ar fi trebuit să mi le achite, Cluj mi-a plătit unul singur. Încă nu s-a rezolvat situația mea", a declarat jucătorul, potrivit site-urilor Tribuna.com și Sport.ua.
„Nu am cerut o a doua șansă. I-am zis doar președintelui că, dacă acest antrenor, Mandorlini, continuă la echipă, eu nu mai am ce face acolo. Stilul său e numai «dă și fugi!».
Yevhen Konoplyanka dezminte că s-a dat lovit: „O prostie absolută". Și Mandorlini a atacat Clujul
A negat că ar fi simulat accidentări. „O prostie absolută. Să vadă de câte ori am stat pe bancă când eram gata să joc. Dacă nu eram apt, n-aș mai fi fost inclus în lot", a contrat el.
Acesta a dezvăluit: „Când m-am dus la CFR, nu exista comunicare între președinte și antrenor privind jucătorii de care era nevoie și pe ce posturi. CFR joacă 5-3-2. Pur și simplu, nu e loc pentru mine acolo. Asta mi-a zis și antrenorul".
A mers mai departe: „L-am întrebat pe tehnician de ce am fost adus. Mi-a spus că sunt multe lucruri la club pe care nici el nu le-a înțeles".
Yevhen Konoplyanka: „E limpede ce e greșit și cine e vinovat la Cluj"
Întrebat dacă putea schimba ceva în situația sa, Konoplyanka a răspuns: „Nu vreau să vorbesc prea mult, nu vreau să pară că nu fac decât să caut scuze. Doar uită-te la rezultatele formației și răspunsul va fi limpede. Ce e greșit și cine e vinovatul. Fii capabil să admiți propriile greșeli și nu spune că unul se dă lovit, cât timp nu mi s-a permis să joc nici măcar un meci din primul minut".