Articol de GSP - Publicat vineri, 01 iulie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 01 iulie 2011 20:09
Atacantul african face declaraţii şocante despre România, însă nu este prima dată cînd un fost jucător al lui CFR scoate în evidenţă corupţia din fotbalul românesc. Mikael Dorsin şi Lars Hirschfeld au vorbit şi ei despre campionatul viciat din Liga 1.
După doi ani petrecuţi în România, la CFR Cluj, Yssouf Kone, 29 de ani, a revenit în Norvegia, la Valerenga, după ce mai jucase şi la Rosenborg, între 2006 şi 2008, dar nu a uitat problemele avute în campionatul românesc.
"După fiecare meci auzeam despre cazuri de corupţie. Un arbitru care a luat bani, jucători care fuseseră plătiţi să nu-şi apere corect şansele, jucători care nu juca pentru că nu au vrut să primească mită. Nu am avut cazuri din astea în echipa mea, dar am auzit despre ele. Era corupţie peste tot, n-am mai văzut aşa ceva.
Patronul Arpad Paszkany intra în vestiar şi ne spunea că dacă nu cîştigăm nu ne mai luăm banii. Sau le zicea unor jucători «Eşti un nimic, eşti un nenorocit!». Uneori venea pe bancă în timpul meciurilor şi îi dădea indicaţii antrenorului! În doi ani am avut opt antrenori!
Fotbalul e la un nivel bun în România, dar lucurile din jurul lui îl distrug. Nimeni nu se poate concentra pe meci pentru că sînt prea multe mizerii.
Imediat după meciul cu Chelsea, din Liga Campionilor, i-am zis impresarului meu că vreau să plec. A durat mult pentru că patronul mi-a sabotat de două ori transferul. Şi dacă voiam să beau apă trebuia să-i cer voie! Tot timpul trebuia să mă lupt cu ei să-mi dea salariul, dacă nu făceam asta nu-l primeam.
Nu vreau să mai revin acolo, nu vreau să mai fac aceeaşi greşeală. Îi sfătuiesc şi pe alţii să nu meargă acolo!", a povestit Kone în ziarul norvegian Nettavisen.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”