Articol de GSP - Publicat joi, 03 iulie 2014 00:00 / Actualizat joi, 03 iulie 2014 16:47
Rapid l-a pierdut pe Viorel Moldovan, însă e aproape de a bifa primele două transferuri. Este vorba despre un fost fundaş al Stelei şi un atacant care a trecut pe la Dinamo.
Valentin Balint (20 de ani) a fost împrumutat de Dinamo la Corona Braşov, însă în cele 10 meciuri pe care le-a prins nu a reuşit să înscrie. De fapt, atacantul nu a înscris nici un gol în Liga 1, singura realizare fiind că a scos un penalty la un meci al lui Dinamo cu Vaslui.
Alexandru Tudose (27 de ani) a trecut şi el pe la Dinamo, deşi înainte trecuse şi pe la Steaua. La fel ca şi Balint, în seoznul trecut a jucat la Corona Braşov în tur, iar în retur a fost la Săgeata.
Cei doi se află în acest moment în cantonamentul Rapidului de la Mogoşoaia, urmînd ca în zilele următoare să finalizeze discuţiile şi să semneze contractul.